Antena Căutare

Cel puţin un rănit după ce trei proiectile ating în mod direct Ambasada SUA la Bagdad, unde manifestanţi sfidează puterea

Trei proiectile au lovit pentru prima oară în mod direct Ambasada Statelor Unite la Bagdad, în timp ce în Irak mii de manifestanţi antiguvernamentali au sfidat în weekend forţele de securitate, care au tras cu gloanţe reale, omorând oameni, relatează AFP.

La câteva ore după aceste tiruri, Statele Unite au ”îndemnat Guvernul Irakului să-şi îndeplinească obligaţiile de a (le) proteja instalaţiile diplomatice”.

Aceste tiruri au loc după o serie de atacuri care au vizat în ultimele săptămâni ambasada americană, situată în Zona Verde ultrasecurizată de la Bagdad şi baze irakiene în care se află militari americani.

Niciunul dintre ele nu a fost revendicat, însă Washingtonul a acuzat în mai multe rânduri miliţii proiraniene.

Un proiectil a căzut duminică într-o cafenea a ambasadei la ora mesei, în timp ce alte două s-au abătut în apropiere, a declaart pentru AFP o sursă din cadrul serviciilor de securitate.

Articolul continuă după reclamă

Cel puţin o persoană a fost rănită în atac, a declarat pentru AFP un oficial irakian de rang înalt care a cerut protecţia anonimatului. Era imposibil imediat să se afle naţionalitatea victimei.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american a precizat într-un comunicat că, din septembrie, ”au avut loc peste 14 atacuri comise de Iran şi miliţii susţinute de Iran împotriva persoanlului american în Irak”.

Premierul demisionar irakian Adel Abdel Mahdi a denunţat o ”agresiune” care ar putea ”transforma Irakul într-o zonă de război”.

La sfârşitul lui decembrie, un subcontractor american a fost ucis într-un tir cu proiectile vizând o bază în nordul ţării.

Ca represalii, Washingtonul a efectuat atacuri aeriene, la 29 decembrie, vizând mai multe baze ale Brigăzilor Hezbollah, o grupare armată şiită irakiană membră a Hashd al-Shaabi, o coaliţie paramiliatră dominată de facţiuni proiraniene, integrată în forţele regulate.

Cel puţin 25 de combatanţi din cadrul Brigăzilor Hezbollah au fost ucişi în atacuri, iar la 31 decembrie mii de susţinători ai grupării au atacat ambasada americană.

Aproximativ 5.200 de militari americani sunt staţionaţi în Irak la conducerea coaliţiei internaţionale antijihadiste. Sentimentul antiamerican în Irak s-a reaprins după asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani şi a ”locotenetului” irakian al acestuia Abu Mahdi al-Muhandis, ucişi într-un atac cu un avion american fără pilor (dronă) la Bagdad la 3 ianuarie.

Puternicul lider şiit Moqtada Sadr a organizat vineri, la Bagdad, o adunare a susţinătorilor săi pentru a cere plecarea trupelor americane.

”NUMAI PENTRU TINE, IRAK!”

Mii de studenţi au făcut semnul victoriei ”V” şi au agitat steagul irakian duminică pe străzile şi în pieţele Bagdadului şi mai multor oraşe din sudul ţării.

În oraşul sfânt Kerbala, un manifestant a scris pe o pancartă ”Numai pentru tine, Irak!”, referindu-se la refuzul contestării de a fi acaparată de partide politice sau puteri străine.

La Nasiriah, alt oraş din sud, forţele de securitate au tras cu gloanţe reale pentru a dispersa manifestanţi. unul dintre ei a fost ucis, iar alte zeci au fost răniţi, potrivit unei surse medicale.

Patru manifestanţi au fost ucişi sâmbătă în ţară.

În capitala irakiană, forţele de securitate au tras din nou, duminică, cu gloanţe reale pentru a dispersa mici adunări în pieţele Khallani şi Wathba, în apropiere de Piaţa Tahrir - epicentrul contestării, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.

Manifestanţii au aruncat cu pietre şi cocteiluri Molotov în poliţia antirevoltă.

Un manifestant a fost ucis prin împuşcare în capitală, potrivit unei surse medicale. Cel puţin alţi 17 au fost răniţi, dintre care şase cu gloanţe, a declarat o sursă din cadrul poliţiei.

”NEDEMNĂ”

La Basrah, în sudul extrem al ţării, sute de studenţi au protestat faţă de desfiinţarea taberei lor de către forţele de ordine antirevoltă cu o zi înainte, potrivit unui corespondent AFP.

De la 1 octombrie, această contestare fără precedent a tinerilor a fost pătată de vioenţe care s-au soldat cu 470 de morţi, majoritatea manifestanţi, potrivit unor surse medicale şi din poliţie.

După ce a denunţat iniţial lipsa locurilor de muncă şi serviciilor şi o corupţie endemică, contestarea reclamă de-acum alegeri anticipate şi un premier independent.

În decembrie, Parlamentul a adoptat o nouă Lege electorală, iar sub presiunea străzii premierul Adel Abdel Mahdi a demisionat.

Însă el continuă să expedieze afacerile curente, iar partidele politice nu reuşesc să se înţeleagă asupra succesorului său.

Acest impas a fost denunţat sâmbătă de către reprezentanta ONU în Irak Jeanine Hennis-Plasschaert. În opinia sa, actuala ”indecizie” este ”nedemnă de spreanţele irakienilor exprimate curajos de patru luni”.

Sursa : news.ro

Extrema dreaptă austriacă pierde puterea în landul-cheie Burgenland, de unde este originar liderul său Norbert Hofer... Supravieţuitorii Auschwitzului lansează un avertisment la 75 de ani de la eliberarea lagărului morţii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce s-a întâmplat
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună. Autoritățile au emis avertizări
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x