Antena Căutare

Confruntările violente stârnite de moartea lui George Floyd continuă în SUA. Fiica primarului oraşului New York, arestată

Protestele faţă de moartea lui George Floyd au continuat duminică în mai multe oraşe americane. Au fost înregistrate noi confruntări violente între demonstranţi şi forţele de ordine şi numeroase arestări. Între protestatarii reţinuţi de poliţie s-a aflat şi fiica primarului oraşului New York.

În a şasea zi de proteste de la moartea lui Floyd, mii de oameni au sfidat interdicţiile impuse în criza sanitară.

Mai multe incendii au fost pornite în Washington DC, inclusiv în apropiere de Casa Albă. După ora locală 23.00, un perimetru de câteva străzi era acoperit de fum gros, relatează The Guardian.

Donald Trump, care vineri noapte ar fi fost dus într-un buncăr special pentru a fi protejat, nu s-a adresat până acum naţiunii privind protestele, ci doar a publicat pe Twitter mesaje inflamatoare.

În Minneapolis, mai mulţi oameni s-au adunat din nou pe strada unde Floyd a fost arestat şi ucis luni, devenită acum un memorial. Poliţia a îndepărtat protestatarii folosind forţa.

Articolul continuă după reclamă

În New York, mii de oameni au manifestat din nou duminică şi, pentru o scurtă perioadă, podul Manhattan a fost închis. Protestatarii au aruncat cu gunoaie în poliţişti, iar aceştia au răspuns violent şi au făcut mai multe arestări.

Chiara de Blasio, fiica în vârstă de 25 de ani a primarului oraşului, a fost unul dintre cei arestaţi duminică seară.

Sindicatul poliţiei din New York a publicat într-un mesaj pe Twitter: „Cum poate NYPD să apere oraşul de anarhiştii revoltaţi când fiica aruncătoare de obiecte a primarului este unul dintre ei. Acum ştim de ce el interzice mobilizarea unităţilor călare şi nu lasă NYPD să îşi facă treaba”.

Mai mulţi jurnalişti au semnalat ulterior că Twitter a înlăturat mesajul Poliţiei.

În protestele care au avut loc în ţară poliţia a răspuns cu grenade şi spray-uri lacrimogene, gloanţe de cauciuc asupra demonstranţilor, dar şi jurnaliştilor. În Denver, poliţiştii au lovit în mod repetat un reporter de la Denver Post, deşi el le-a spus că este reprezentant al presei.

În districtul Los Angeles au fost anunţate restricţii de mobilitate pentru intervalul orar 18.00 - 06.00, având în vedere că mai multe proteste continuă în sudul Californiei. Numeroase localuri şi magazine au fost vandalizate în weekend.

Sursa : news.ro

SUA, în prag de război civil! Președintele Donald Trump a fost ascuns într-un buncăr secret. Informația, confirmată de o... Video. Un autocar cu zeci de români a luat foc, pe o autostradă din Austria! Flăcările, văzute de la kilometri distanță...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în Sicilia
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x