Antena Căutare

Liban. Consultări parlamentare în vederea menţinerii lui Saad Hariri premier, amânate după două nopţi de violenţe între manifestanţi şi forţele de ordine

Preşedintele libanez Michel Aoun a anunţat luni amânarea - pentru a doua oară într-o săptămână - a unor consultări parlamentare în vederea desemnării unui nou premier, în urma unor violenţe nocturne, începând de sâmbătă, între forţe de ordine şi manifestanţi, relatează AFP.

Sub presiunea străzii, premierul Saad Hariri a demisionat la 29 octombrie, la aproape două săptămâni de la izbucnirea unei contestări populare fără precedent, care denunţă întreaga clasă politică, pe care o acuză de corupţie şi incompetenţă.

”Preşedintele Aoun a răspuns dorinţei premierului Hariri de a amâna consultările parlamentare până joi, la 19 decembrie”, a anunţat preşedinţia într-un mesaj postat pe Twitter.

Consultări parlamentare au fost stabilite iniţial la 9 decembrie, după care au fost amânate cu o săptămână.

Unul dintre motivele acestei noi amânări ar fi lipsa unanimităţii partidelor aflate la putere cu privire la o menţinere în post a lui Hariri.

Articolul continuă după reclamă

Contestatarii - care reclamă un Cabinet alcătuit din tehnocraţi şi independenţi - refuză o menţinere a lui Hariri la putere, care continuă să expedieze afacerile curente în Guvernul său.

Anunţul preşedinţiei intervine în urma unor noi violenţe, duminică seara, în apropierea sediului Parlamentului, la Beirut, între forţele de ordine şi manifestanţi.

Lebanese people are angry about Saad Hariri's possible return as prime minister as clashes between police and protesters continue in the country

— TRT World Now (@TRTWorldNow)

Sâmbătă seara, zeci de persoane au fost rănite la Beirut, după ce forţele de securitate au folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc.

Aceste ciocniri sunt cele mai semnificative de la începutul mobilizării, care s-a desfăşurat per ansamblu paşnic. Acroşaje s-au multiplicat recent, iar forţele de ordine au recurs în mai multe rânduri la forţă.

Sistemul politic din Liban, care este necesar să garanteze echilibrul între diversele comunităţi religioase, conduce adesea la negocieri interminabile în vederea formării guvernului.

Puternica mişcare şiită Hezbollah, care face parte din Guvernul demisionar, a respins ideea unui cabinet format exclusiv din tehnocraţi.

Situaţia economică şi financiară a Libanului, deja foarte precară înainte de contestare, s-a degradat profund între timp, odată cu restricţii bancare tot mai importante şi o penurie de lichidităţi.

Sursa : news.ro

Peste 300 de morţi în reprimarea contestării din perioada 15-18 noiembrie în Iran, anunţă Amnesty International... Unioniştii şi republicanii încearcă să scoată Irlanda de Nord din blocajul politic...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O insulă din Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care aleg să locuiască acolo. Singura condiție care trebuie îndeplinită
O insulă din Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care aleg să locuiască acolo. Singura condiție care trebuie...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ploaie torențială la Mecca. Imagini spectaculoase din jurul Kaabei. Cât de neobișnuit este fenomenul în această perioadă
Ploaie torențială la Mecca. Imagini spectaculoase din jurul Kaabei. Cât de neobișnuit este fenomenul în această...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x