Antena Căutare

Cutremur URIAȘ în Italia. Seismul a avut o magnitudine de 6,6 pe scara Richter

Seismul s-a produs în urmă cu puțin timp și a avut epicentrul chiar în inima peninsulei, iar mișcarea s-a simțit pe teritoriul întregii țări

UPDATE. Potrivit noilor măsurători, autoritățile italiene au revenit asupra informației inițiale, anunțând noi valori ale cutremurului. Se pare că seismul a avut 6,6 grade pe scara Richter.

Seismul s-a produs în urmă cu puțin timp și a avut epicentrul chiar în inima peninsulei, iar mișcarea s-a simțit pe teritoriul întregii țări.

Institutul american pentru geofizică USGS estimează că epicentrul cutremurului este situat la 68 de kilometri est-sud-est de Perugia și s-a produs la o adâncime de 108 kilometri.

Până în momentul de față nu există informații referitoare la eventuale victime sau pagube materiale.

Articolul continuă după reclamă

Acesta este cel de-al patrulea cutreumur produs în ultimele săptămâni pe teritoriul Italiei.

Doliu în Japonia! Prințul Mikasa, cel mai vârstnic membru al familiei imperiale, a murit la vârsta de 100 de ani... CUTREMUR ÎN ITALIA. Mărturii cutremurătoare: “Am văzut infernul”. Mai multe clădiri, inclusiv biserici, s-au prăbuşit pe...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
A murit Chuck Norris. Actorul avea 86 de ani
A murit Chuck Norris. Actorul avea 86 de ani
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani Catine.ro
Picioarele lui Kate Middleton au atras toate privirile. Ce au observat fanii după ce s-a descălțat în public
Picioarele lui Kate Middleton au atras toate privirile. Ce au observat fanii după ce s-a descălțat în public
Cum arată astăzi cei doi copii ai actorului William Levy. Christopher este leit tatălui său celebru
Cum arată astăzi cei doi copii ai actorului William Levy. Christopher este leit tatălui său celebru Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Motivul ascuns pentru care o femeie a fost dată afară din apartamentul în care a locuit 16 ani: proprietarul i-a spus doar că vrea să-l „folosească”
Motivul ascuns pentru care o femeie a fost dată afară din apartamentul în care a locuit 16 ani: proprietarul i-a... Libertatea.ro
Ce studii are milionarul care s-a văitat că familia sa a trăit în “sărăcie”, cu 3000 de euro pe lună
Ce studii are milionarul care s-a văitat că familia sa a trăit în “sărăcie”, cu 3000 de euro pe lună AntenaSport
„Nu am niciun regret!” Ce a dezvăluit Andreea Popescu pe internet. Mesajul, transmis cu puțin timp înainte de anunțul divorțului de Rareș Cojoc a ieșit acum la iveală. Foto
„Nu am niciun regret!” Ce a dezvăluit Andreea Popescu pe internet. Mesajul, transmis cu puțin timp înainte de... Elle
Ce i-a interzis BDLP Cristinei Pucean când erau împreună! Abia acum s-a aflat
Ce i-a interzis BDLP Cristinei Pucean când erau împreună! Abia acum s-a aflat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară HelloTaste.ro
Imagini în premieră cu Mirabela Grădinaru la Washington, la summit-ul Melaniei Trump
Imagini în premieră cu Mirabela Grădinaru la Washington, la summit-ul Melaniei Trump Antena3.ro
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor useit
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“ BZI
Mașini second-hand, piese fake, service-uri ilegale: verdict, 38% rable!
Mașini second-hand, piese fake, service-uri ilegale: verdict, 38% rable! Jurnalul
Ora de vară 2026: Când se schimbă ora și cum îți afectează somnul
Ora de vară 2026: Când se schimbă ora și cum îți afectează somnul Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Ameninţarea Iranului care l-a făcut pe Trump să amâne cu 5 zile bombardarea centralelor electrice
Ameninţarea Iranului care l-a făcut pe Trump să amâne cu 5 zile bombardarea centralelor electrice Observator
Cauze ale senzației de amețeală. Ce poate provoca acest simptom
Cauze ale senzației de amețeală. Ce poate provoca acest simptom MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Psoriazisul în sarcină: efecte asupra sarcinii și modalități de tratament
Psoriazisul în sarcină: efecte asupra sarcinii și modalități de tratament DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii UseIT
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x