Antena Căutare

De ce este tinuta Grecia in moarte clinica

Falimentul Greciei ar putea avea consecinte mai mari decat caderea bancii americane Lehman Brothers, care a precipitat criza financiara mondiala, a declarat Juergen Stark, economistul sef al BCE, citat de Reuters. Scenariu pare apocalipic. Falimentul Greciei poate atarge caderea bancilor elene si a institutiilor care au finantat statul grec, probleme in alte tari precum Portugalia, Spania, Irlanda, destramarea zonei euro, prabusirea monedei europene. Cine s-ar putea incumeta sa apese acum pe buton si sa deconecteze Grecia de la aparate?

Martin Feldstein, profesor de economie la Harvard, spune ca Grecia va intra in incapcatitate de plata in cele din urma, insa momentan "politicienii incearca sa amane inevitabilul punand banii publici unde banii privati nu mai vor sa mearga, pentru ca asta le permite creditorilor sa mentina fictiunea ca valoarea de contabilitate a bondurilor grecesti pe care le detin nu trebuie redusa".

Grecii au cheltuit peste masura, nu si-au platit taxele si au masluit statisticile, iar acum au ajuns sub lumina reflectoarelor intr-o ipostaza nedorita: aceea de faliti. Bailout-ul din mai 2010 de 110 miliarde de euro nu a fost suficient pentru a pune tara pe picioare.

Programele de austeritate au tinut tara in recesiune dar nu au reusit sa convinga pe nimeni. Datoria publica va ajunge la 160% din PIB in acest an si nimeni nu stie de unde vor fi dati banii inapoi. Dobanzile la obligatiunile grecesti tot ating noi recorduri, la fel si costurile cu asigurarea impotriva riscului de default (CDS).

Statul elen are din nou nevoie de banii contribuabililor nemti, francezi sau englezi pentru a sta deasupra liniei de plutire. Insa politicienii europeni intampina din ce in ce mai multe dificultati in a convinge contribuabili proprii ca trebuie sa sustina statul elen.

Articolul continuă după reclamă

Povara datoriei Greciei va fi resimtita de fiecare contribuabil european in parte, care contribuie indirect cu 535 de euro, potrivit calculelor organizatiei Open Europe, citata de publicatia The Warsaw Business Journal. Pana in 2014, aceasta suma s-ar putea sa creasca pana la 1.450 de euro, conform publicatiei citate.

Economia Grecia este tinuta in viata cu banii francezilor, nemtilor si olandezilor
Germania si Franta au expuneri foarte mari pe Grecia. Bancile franceze au o expunere pe datoria suverana a Greciei de 37 miliarde euro, cele nemtesti de 25 miliarde, cele engleze de 9 miliarde, conform datelor Bancii Reglementelor Internationale, citate de Reuters.

Expunerea totala, adica cea privata si suverana, a bancilor europene pe Grecia era de 165 miliarde euro in trimestrul al treilea din 2010, bancile franceze avand cea mai mare parte, cu 68 miliarde euro, urmate de cele germane cu 50 miliarde euro. De altfel, cele mai mari trei dintre acestea au fost puse sub observatie de catre Moody's: BNP Paribas, SocGen si Credit Agricole - care detine si Emporiki Bank.

De asemenea, Germania si Franta au cele mai mari cote la BCE, fiind cele mai mari garante ale bancii, lucru care in final le face si mai vulnerabile. Sa nu uitam ca BCE are o expunere de 194 miliarde euro pe Grecia, pe care le-a achizitionat cu 131 miliarde euro, adica 68% din pretul nominal.

Tot articolul, in Jurnalul National

Foto: Intactimages / EPA

Astronautii de pe ISS, evacuati de teama unui impact cu un obiect spatial neidentificat... Bulgaria ar putea legaliza eutanasia...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Misterul zborurilor blocate în SUA. Autoritățile spun că nu a fost un atac cibernetic. Ce nu se leagă în explicațiile oficiale
Misterul zborurilor blocate în SUA. Autoritățile spun că nu a fost un atac cibernetic. Ce nu se leagă în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce s-a întâmplat
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x