Antena Căutare

Donald Trump respinge îngrijorările legate de războiul comercial îndelungat cu China

Preşedintele american Donald Trump a respins marţi îngrijorările legate de războiul comercial de lungă durată cu China, în timp ce Beijingul a avertizat că decizia Washingtonului de a-l eticheta drept manipulator de monedă ar provoca haos pe pieţele financiare, transmite Reuters.

Trump, care luna trecută a anunţat că va impune tarife de 20% pentru restul importurilor care nu sunt încă penalizate, de 300 de miliarde de dolari din China, a spus că investiţiile curg în economia americană. Preşedintele a promis totodată să îi susţină pe fermierii americani în faţa măsurilor chineze de retorsiune.

China a oprit achiziţiile de produse agricole din Statele Unite şi a mărit probabilitatea impunerii unor tarife suplimentare pentru produsele agricole americane,

”Sume uriaşe de bani din China şi alte regiuni ale lumii curg în Statele Unite datorită siguranţei, investiţiilor şi dobânzilor. Ne aflăm pe o poziţie foarte bună”, a scris Trump pe Twitter.

Mărind presiunea asupra Chinei, Departamentul Trezoreriei a anunţat luni că a decis, pentru prima oară din 1994, că Beijingul manipulează yuanul.

Articolul continuă după reclamă

Măsura are loc în urma deciziei Chinei de a lăsa yuanul să se deprecieze dincolo de nivelul de 7 unităţi pentru un dolar, pentru prima oară în peste 10 ani, agitând pieţele financiare şi diminuând speranţele pentru încheierea războiului comercial care a intrat în al doilea an.

Bursa de pe Wall Street a înregistrat luni cea mai slabă evoluţie din 2019, dar principalii indici bursieri au revenit marţi pe creştere.

Banca centrală a Chinei a anunţat marţi că decizia Washingtonului de a denumi China manipulatoare de monedă va afecta grav ordinea financiară internaţională şi va provoca haos pe pieţele financiare, împiedicând în acelaşi timp redresarea economiei globale.

China ”nu s-a folosit şi nu se va folosi de cursul de schimb ca instrument în disputele comerciale”, afirmă Banca Populară a Chinei în primul său răspuns oficial la decizia SUA.

“China a recomandat SUA să abţină înainte de a se arunca în prăpastie, să fie atente la erori şi să se întoarcă de pe un drum greşit”, potrivit băncii centrale.

Larry Kudlow, directorul Consiliului Economic Naţional al Casei Albe, a declarat marţi, la CNBC, că administraţia Trump vrea să continue discuiile comerciale cu China şi intenşionează să primească o delegaţie chineză pentru noi negocieri, în septembrie.

Kudlow a spus că progresul către un acord ar putea schimba perspectiva tarifelor americane, adăugând: ”Este nevoie de doi pentru un tango”.

El a adăugat că economia americană este încă într-o situaţie bună şi că nu sunt semne ale unei recesiuni mondiale, în pofida îngrijorărilor în creştere că blocajul dintre Statele Unite şi China încetineşte activităţile de producţie la nivel mondial.

Global Times, un tabloid al publicaţiei People’s Daily al Partidului Comunist, a relatat că Statele Unite au acţionat din motivaţie politică, pentru ”a-şi vărsa mânia”.

”China nu se mai aşteaptă la bună-credinţă din partea SUA”, a scris pe Twitter Hu Xijin, redactorul şef al publicaţiei.

Presa de stat chineză a mai avertizat că Beijingul s-ar putea folosi de poziţia dominantă de exportator de pământuri rare în SUA, ca instrument în disputa comercială. Materialele sunt utilizate la dispozitive multiple, de la iPhone-uri la echipamente militare.

Acţiunile unor companii din sectorul pământurilor rare au crescut marţi, pe fondul speculaţiilor că acest domeniu va deveni viitorul front al războiului comercial.

Beijingul ar putea totodată să intensifice presiunile asupra companiilor americane cu activităţi în China.

În luna iunie, China a emis o atenţionare de călătorie, avertizând turiştii chinezi în legătură cu riscurile din SUA, menţionând violenţa armată, jafurile şi furturile.

Air China a anunţat marţi că va suspenda zborurile pe ruta Beijing-Honolulu, de pe 27 august, în urma revizuirii reţelei sale.

Un alt semn de deteriorare a relaţiilor, Ministerul Comerţului din China a anunţat în timpul nopţii că firmele sale au oprit achiziţiile de produse agricole americane, ca răspuns la cel mai recent avertisment al Washingtonului referitor la aplicarea unor tarife noi.

Sursa : news.ro

Au murit sărutându-se! Momentul tragic a fost filmat! Atenție, imagini ce vă pot afecta emoțional! Video... Peste 160 de copii au fost depistați cu concentrații ridicate de plumb în sânge după incendiul de la Catedrala Notre Dam...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
SUA avertizează asupra călătoriilor în 13 țări, din cauza riscului de atacuri armate. Care sunt destinațiile vizate
SUA avertizează asupra călătoriilor în 13 țări, din cauza riscului de atacuri armate. Care sunt destinațiile...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Scene incredibile pe un bulevard din Seul! O femeie mergea pe mijlocul drumului, iar apoi s-a tăvălit la intervenția polițiștilor
Scene incredibile pe un bulevard din Seul! O femeie mergea pe mijlocul drumului, iar apoi s-a tăvălit la...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x