Durere fără margini pentru miliardarul David Rockefeller. Fiul lui a murit în această după amiază, după ce s-a prăbușit cu un avion ultraușor în New York.
Jurnaliștii de la New York Daily News notează faptul că avionul ultraușor în care se afla fiul filantropului s-a prăbușit la scurt timp după ce a decolat de pe aeroportul Westchester, în statul New York.
Bărbatul voia să se întoarcă în statul Maine, după ce participase la ziua de naştere a tatălui său, David Rockefeller, care a împlinit 99 de ani.
Din primele informații, se pare că avionul de tip Piper PA-46 s-a prăbuşit din cauza unei erori de pilotaj pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile.