Antena Căutare

Forajele de petrol şi gaze din apropierea Ciprului subminează securitatea în estul Mediteranei

Grecia a acuzat marţi Turcia că subminează securitatea din estul Mediteranei prin forajele de petrol şi gaze din apropierea Ciprului, acesta fiind unele dintre cele mai puternice comentarii în această chestiune ale noului guvern de la Atena, transmite Reuters.

Cipru a descoperit gaze naturale la sud de insulă, dar încercările de a continua explorările sunt contestate de Turcia, care are pretenţii asupra unor porţiuni de mare din jurul insulei.

”Acţiunile ilegale ale Turciei, care sfidează legislaţia internaţională, pun în pericol securitatea din regiune. Acestea fiind spuse, este absolut condamnabil”, a declarat ministrul grec de Externe Nikos Dendias, după o întâlnire cu omologul său egiptean Sameh Shoukry.

Turcia şi Cipru nu au relaţii diplomatice de la un conflict vechi de mai multe decenii, în urma căruia insula a fost împărţită între ciprioţii turci şi greci.

Atena este cel mai apropiat aliat al guvernului Ciprului condus de greci ciprioţi, o politică urmată de toţi politicienii eleni.

Articolul continuă după reclamă

Descoperirea rezervelor de petrol şi gaze în estul Mediteranei a adus în centrul atenţiei impasul din Cipru, care nu a putut fi rezolvat de eforturile de mediere făcute de diplomaţi.

Negocierile de pace dintre cele două părţi au eşuat în urmă cu doi ani. Preşedintele cipriot Nicos Anastasiades, liderul ciprioţilor greci, şi liderul turcilor ciprioţi Mustafa Akinci vor avea o întâlnire rară la Nicosia, pe 9 august.

Partea ciprioţilor greci nu va discuta despre rezervele de hidrocarburi la negocierile de pace, care au loc la nivel de comunitate, nu la nivel de stat. Hidrocarburile sunt considerate de competenţă suverană a guvernului recunoscut la nivel internaţional.

Turcia a trimis două nave de foraj de fiecare parte a insulei pentru a explora gaze, Una dintre nave se află în apele considerate de Cipru şi de UE ca parte a zonei economice exclusive a insulei, EEZ, iar cealaltă navă se află în apele teritoriale ale Ciprului.

“Am discutat despre această încălcare flagrantă a suveranităţii şi a drepturilor suverane ale Republicii Cipru de către Turcia”, a afirmat Dendias, la câteva ore de la revenirea dintr-o vizită în Cipru.

Ministrul egiptean Shoukry nu a menţionat numele Turciei, dar a spus: ”Am discutat despre provocările din regiune şi modul în care ar trebui respectată legislaţia internaţională, pentru ca provocările să înceteze”.

Egiptul, Grecia şi Cipru cooperează în mai multe domenii, inclusiv cel al energiei.

Sursa : news.ro

Resturi umane, descoperite, din întâmplare, într-un frigider! Anchetatorii au prelevat mostre pentru testarea ADN-ului... Un jurnalist a fost găsit mort în portbagajul unei maşini...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în Sicilia
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x