Antena Căutare

Franţa îl propune pe CEO-ul grupului de tehnologie Atos, Thierry Breton, drept candidat la postul de comisar pentru politici industriale al Comisiei Europene

Franţa l-a propus pe directorul general al grupului de tehnologie Atos, Thierry Breton, drept candidat la postul de comisar pentru politici industriale al Comisiei Europene, a anunţat biroul preşedintelui Emmanuel Macron, după ce prima propunere a ţării a fost respinsă de parlamentarii europeni, relatează Reuters.

Breton, care a fost ministru de Finanţe al Franţei în timpul preşedinţiei lui Jacques Chirac, este director general al Atos din 2009.

”Este un om de acţiune, care cunoaşte problemele industriale din interior şi care, în timp ce ştie instituţiile europene, nu va avea o abordare birocratică a problemelor UE, ceea ce este important pentru preşedinte”, a declarat un oficial de la Palatul Elysee.

La începutul acestei luni, Parlamentul European a respins-o pe Sylvie Goulard, care a fost prima opţiune a preşedintelui Macron pentru postul de comisar, provocând nemulţumire la Paris, unde oficialii i-au acuzat pe conservatorii germani din Parlamentul UE.

Liderul francez, care doreşte să păstreze uriaşul portofoliu al industriei pe care l-a negociat cu viitorul preşedinte al Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, vrea să lase în urmă ceea ce numeşte ”o criză politică” şi a dorit să obţină adigurări din partea acesteia că noul candidat va fi aprobat.

Articolul continuă după reclamă

”Portofoliul va rămâne neschimbat”, a spus consilierul prezidenţial.

Fiecare stat membru nominalizează un candidat pentru Comisie, care trebuie să fie confirmat prin audieri în Parlamentul European.

În pofida trecutului său conservator, Breton l-a susţinut pe Macron în timpul campaniei electorale din 2017, înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Spre deosebire de mulţi oficiali francezi de rang înalt, Breton nu este absolvent al şcolii ENA pentru studii guvernamentale, dar deţine un master în inginerie, obţinut la prestigioasa şcoală franceză Supelec.

Sursa : news.ro

Taxiul zburător se conduce singur și a avut primul client. „Are 18 elice, este asemămător unei drone”... O ”zonă de securitate sub control internaţional” în nordul Siriei propusă de Germania, întâmpinată cu rezerve în NATO...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
SUA avertizează asupra călătoriilor în 13 țări, din cauza riscului de atacuri armate. Care sunt destinațiile vizate
SUA avertizează asupra călătoriilor în 13 țări, din cauza riscului de atacuri armate. Care sunt destinațiile...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Scene incredibile pe un bulevard din Seul! O femeie mergea pe mijlocul drumului, iar apoi s-a tăvălit la intervenția polițiștilor
Scene incredibile pe un bulevard din Seul! O femeie mergea pe mijlocul drumului, iar apoi s-a tăvălit la...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x