Şase militari americani au fost daţi dispăruţi joi după ce două avioane americane s-au ciocnit în timpul unei operaţiuni de realimentare în apropierea coastelor Japoniei, a anunţat armata SUA.
Conform declarației unui oficial american, cele două aeronave erau un avion de luptă F/A 18 şi o aeronavă KC-130.
Dintre cele şapte persoane aflate la bord, un singur militar a fost salvat nevătămat, a declarat un purtător de cuvânt al Forţelor de autoapărare japoneze (SDF) care au trimis în misiune patru avioane şi trei vase pentru operaţiuni.
“El este examinat în prezent de autorităţile medicale competente la baza Iwakuni”, în apropiere de Hiroshima (vestul Japoniei), de unde au decolat avioanele, a precizat Marine Corps într-un comunicat.
Cele două avioane decolaseră de la stația aeriană Iwakuni și porniseră într-o misiune de antrenament.