Antena Căutare

Un melc a dat peste cap circulația trenurilor, în Japonia! Mii de pasageri au fost afectați de întârzieri

Un melc fără cochilie a provocat, luna trecută, o pană de curent care a dus la un haos feroviar în Japonia, zeci de trenuri fiind oprite şi 12.000 de pasageri fiind afectaţi de întârzieri, relatează AFP.

La 30 mai, s-a oprit curentul pe mai multe linii din sudul Japoniei, operate de Kyushu Railway Company (JR Kyushu).

Compania a fost nevoită să anuleze 26 de trenuri şi multe altele au înregistrat întârzieri, ceea ce a dus la haos în reţeaua feroviară celebră pentru eficienţa sa şi pentru punctualitate.

JR Kyushu a anunţat că a găsit vinovatul pentru pana de curent, acesta fiind un limax care a intrat într-un panou electric din apropierea şinelor.

“Am cercetat aparatul responsabil pentru pana de curent. Iniţial am crezut că a fost o altă problemă, dar de fapt era un limax mort”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

Articolul continuă după reclamă

Incidentul de la sfârşitul lunii trecute este unul rar. “Se întâmplă deseori ca trenurile să lovească căprioare, dar niciodată n-am mai avut incidente legate de melci”, a precizat purtătorul de cuvânt.

JR Kyushu a verificat toate panourile electrice din zonă pentru a evita un nou incident.

Sursa : news.ro

Un fost fotbalist s-a sinucis, la doar 44 de ani! Bărbatul era copleșit de problemele de sănătate care îl măcinau... Peste 200.000 de cehi au ieşit în stradă pentru a cere demisia premierului Andrej Babis - VIDEO...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Explicațiile unui jurat Eurovision din Republica Moldova după punctajul mic acordat României. Ce a spus Pavel Orlov
Explicațiile unui jurat Eurovision din Republica Moldova după punctajul mic acordat României. Ce a spus Pavel Orlov
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a scris Jeffrey Epstein în presupusul bilet de adio. Mesajul a fost făcut public de către un judecător federal
Ce a scris Jeffrey Epstein în presupusul bilet de adio. Mesajul a fost făcut public de către un judecător federal
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O femeie de 37 de ani s-a drept o fată de 12 ani pentru a păcăli o familie să o adopte. Și timp de 14 luni a reușit
O femeie de 37 de ani s-a drept o fată de 12 ani pentru a păcăli o familie să o adopte. Și timp de 14 luni a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Legea salarizării, caz de pușcărie
Legea salarizării, caz de pușcărie Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Omul trimis de Putin la București a răbufnit după ce o dronă a explodat la Constanța. Mesajul fără precedent transmis de ruși
Omul trimis de Putin la București a răbufnit după ce o dronă a explodat la Constanța. Mesajul fără precedent... Redactia.ro
EXCLUSIV. Momentul în care drona marină găsită în Portul Constanţa explodează lângă o dană
EXCLUSIV. Momentul în care drona marină găsită în Portul Constanţa explodează lângă o dană Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Bebelușii născuți în iunie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia
Bebelușii născuți în iunie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x