Antena Căutare

Morrissey, campanie împotriva ziarului The Guardian: Este vocea a tot ceea ce e greşit şi trist în Marea Britanie modernă

Controversatul artist britanic Morrissey duce de mai mult timp o campanie împotriva ziarului The Guardian, iar în weekend, la un concert susţinut în Statele Unite, a purtat un tricou cu un mesaj sugestiv.

Pe scena din Hollywood Bowl, Los Angeles, fostul lider al grupului The Smiths a apărut îmbrăcat într-un tricou ce avea inscripţionat mesajul „Fuck the Guardian”.

În urmă cu câteva săptămâni, el a descris publicaţia drept „vocea a tot ceea ce este greşit şi trist în Marea Britanie modernă”.

Cântăreţul în vârstă de 60 de ani, care în repetate rânduri şi-a exprimat susţinerea faţă de formaţiunea de extremă dreapta For Britain, şi-a înteţit în ultimele luni atacurile la adresa ziarului, scrie The Guardian.

Pe site-ul personal, el a scris în luna mai că a fost victima „unei campanii neobosite de ură” dusă de The Guardian, cerând ajutorul fanilor: „Vă rog să nu cumpăraţi acest infam ziar de ură, al cărui mod de exprimare din 2019 aminteşte de Mary Whitehouse (activistă care s-a opus liberalismului social şi mass-media britanice mainstream, n.r.)”.

Articolul continuă după reclamă

În timpul unei ediţii a emisiunii „Tonight Show Starring Jimmy Fallon” din aceeaşi lună, Morrissey a decis să poarte un ecuson For Britain. În luna iunie, şi-a reafirmat sprijinul faţă de partid într-un interviu acordat împreună cu nepotul lui, republicat pe site-ul personal.

La începutul acestei luni, artistul a dat afară de la un concert al său din Portland un spectator anti extremă dreapta.

Într-un editorial publicat în luna iulie de The Guardian, Stewart Lee - actor şi fost fan al lui Morrissey - a scris că cel mai bun mod de a-l trata pe cântăreţ este să nu îl mai asculţi. În aceeaşi lună, compozitorul Billy Bragg a condamnat faptul că Morrissey a împărtăşit un videoclip de pe un canal de YouTube în care era susţinut că rapperul Stormzy este folosit pentru a promova multiculturalismul în Marea Britanie în detrimentul culturii albe.

Steven Patrick Morrissey, născut pe 22 mai 1959, a format, împreună cu Johnny Marr, trupa The Smiths, care a activat între anii 1982 - 1987. Considerată una dintre cele mai importante formaţii new-wave ale perioadei, The Smiths a devenit un „grup-cult”, bazându-şi succesul pe textele lui Morrissey.

El şi-a început cariera solo în 1988, când a lansat discul „Viva Hate”. În total, a lansat 12 albume solo de studio, cel mai recent datând din 2019 - „California Son”. Morrissey a concertat la Sala Palatului din Bucureşti, în octombrie 2015.

Sursa : news.ro

Cutremur de magnitudinea 6,6 în sudul Filipinelor, soldat cu răniţi... Corpul liderului Statului Islamic Abu Bakr al-Baghdadi, depus în mare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în Sicilia
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x