Antena Căutare

Niciun progres cu privire la Brexit, anunţă Tusk în urma unei întâlniri cu Johnson la New York

Premierul britanic Boris Johnson le-a cerut europenilor ”mai multă supleţe” în negocierea Brexitului, într-o întâlnire la New York cu preşedintele Consiliului European Donald Tusk care nu a condus la vreun progres, potrivit liderului european, relatează AFP.

Premierul britanic Boris Johnson le-a cerut europenilor ”mai multă supleţe” în negocierea Brexitului, într-o întâlnire la New York cu preşedintele Consiliului European Donald Tusk care nu a condus la vreun progres, potrivit liderului european, relatează AFP.

Boris Johnson a subliniat că este necesar, ”acum, ca UE să se mişte şi să dea dovadă de mai multă supleţe”, a anunţat un purtător de cuvânt al premierului britanic după această întâlnire, care a avut loc luni în marja Adunării Generale a ONU.

La rândul său, Donald Tusk a rezumat întâlnirea într-un tweet, într-un stil telegrafic: ”Nici progrese, nici eşec. Nu e timp de pierdut”.

Purtătorul de cuvânt britanic nu a oferit multe detalii, dar a anunţat că cei doi lideri au discutat ”despre progrese în discuţii, în căutarea unei alternative la backstop”, principalul punct de blocaj al acestor discuţii.

Articolul continuă după reclamă

Londra refuză să accepte această ”plasă de siguranţă”, menită să împiedice restabilirea unei frontiere fizice între cele două Irlande cu scopul de a apăra pacea în Irlanda de Nord şi piaţa unică europeană.

Boris Johnson, care s-a întâlnit la New York şi cu premierul belgian Charles Michel, doreşte un acord asupra acestui punct la summitul european de la 17-18 octombrie, însă se declară hotărât să scoată regatul Unit din Uniunea Europeană la data prevăzută a Brexitului, 31 octombrie, inclusiv fără un acord, şi refuză să le ceară Celor 27 o amânare a Brexitului.

Negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier a apreciat, luni, la Berlin că este ”dificil” să se ajungă la un acord cu regatul, în pofida faptului că Londra a formulat recent noi propuneri.

Guvernul lui Boris Johnson a ”făcut progrese, el pare să se îndrepte către o recunoaştere a nevoii controlului”, a apreciat Michel Barnier. Însă, ”pentru moment, propunerile sale sunt foarte parţiale, iar noi nu ne putem mulţumi să fim parţiali”, a avertizat fostul ministru francez.

Sursa : news.ro

Macron, Merkel şi Johnson acuză Iranul, la ONU, că este ”responsabil” de atacurile vizând instalaţii petroliere saudite... Pare însărcinată, însă suferă de un tip rar de cancer. „S-a uitat la mine și m-a întrebat când trebuie să nasc”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce s-a întâmplat
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună. Autoritățile au emis avertizări
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x