Antena Căutare

Nouă separatişti catalani, condamnaţi de Curtea Supremă spaniolă la pedepse cuprinse între nouă şi 13 ani de închisoare

Nouă separatişti catalani au fost condamnaţi luni de Curtea Supremă a Spaniei la pedepse de până la 13 ani de închisoare, cu privire la rolul pe care l-au jucat în tentataiva de secesiune a Cataloniei în 2017, o sentinţă care riscă să relanseze tensiunea în această regiune, în care separatisimul se află în fiebere de aproape zece ani, relatează AFP.

Nouă separatişti catalani au fost condamnaţi luni de Curtea Supremă a Spaniei la pedepse de până la 13 ani de închisoare, cu privire la rolul pe care l-au jucat în tentataiva de secesiune a Cataloniei în 2017, o sentinţă care riscă să relanseze tensiunea în această regiune, în care separatisimul se află în fiebere de aproape zece ani, relatează AFP.

Condamnarea relansează mai mult ca niciodată problema catalană, aflată în centrul dezbaterii politice în Spania cu mai puţin de o lună înaintea alegerilor legislative prevăzute la 10 noiembrie.

La Barcelona, activişti separatişti au început să blocheze străzi, înaintea unor manifestaţii prevăzute la ora locală 20.00 (21,00, ora României) în întreaga regiune.

Fostul vicepreşedinte regional catalan Oriol Junqueras a fost condamnat la cea mai dură pedeapsă - 13 ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat de răzvrătire şi deturnare de fonduri publice.

Articolul continuă după reclamă

”Ne vom întoarce şi mai puternici (...). Ne vom întoarce şi vom câştiga”, a reacţionat într-o scrisoare adresată susţinătorilor săi acest istoric în vârstă de 50 de ani, numărul unu al partidului Stânga Republicană Catalană (ERC), principalul acuzat în proces, în lipsa fostului preşedinte catalan Carles Puigdemont, care a fugit în Belgia.

Puigdemont a denunţat, la rândul său, o ”aberaţie”.

Ceilalţi opt separatişti - unii aflaţi în închisoare, la fel ca Junqueras, de aproape doi ani - au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între nouă şi 12 ani de închisoare, după ce au fost găsiţi vinovaţi de răzvrătire şi detunare de fonduri în unele cazuri.

Între ei se află fosta preşedintă a Parlamentului catalan Carme Forcadell - condamnată la 11 ani şi jumătate de închisoare -, conducătorii puternicelor asociaţii separatiste ANC Jordi Sanchez şi Omnium Cultural Jordi Cuixart - condamnaţi la câte nouă ani - şi foşti ”miniştri” regionali - condamnaţi la pedepse cuprinse între zece şi 12 ani de închisoare.

Judecătorii au îndepărtat, astfel, acuzaţiile de relbeliune formulate de parchet, care a cerut 25 de ani de închisoare împotriva lui Junqueras.

Alţi trei foşti membri ai Guvernului catalan, care erau eliberaţi condiţionat, au fost condamnaţila amenzi în valoare de aproximativ 60.000 de euro, după ce au fost găsiţi vinovaţi de nesupunere.

CEA MAI GRAVĂ CRIZĂ DE LA SFÂRŞITUL DICTATURII FRANCHISTE

Aceşti 12 separatişti au fost judecaţi cu privire la faptul că au organizat la 1 octombrie 2017, în pofida interdicţiei justiţiei, un referendum de autodeterminare, pătat de violenţe poliţiste, şi cu privire la proclamarea la 27 în aceeaşi lună a unei zadarnice declaraţii de independenţă a unei ”republici” catalane, adoptată de Parlamentul catalan.

Această tentativă de secesiune a Cataloniei, o regiune bogată situată în nord-estul Spaniei, a fost cea mai gravă criză politică cu care s-a confruntat ţara de la sfârşitul dictaturii franchiste în 1975.

Guvenul voia ca hotărârea Curţii Supreme să permită să se dea pagina şi să se revină la un dialog politic în vederea unei calmări a acestei regiuni cu 7,5 milioane de locuitori.

Însă separatiştii, aflaţi în continuare la putere în regiune, vor din contră să-şi mobilizeze din nou susţinătorii şi au îndemnat la ”nesupunere civilă”.

”Există o parte a Cataloniei care vrea să intre într-un conflict cu însăşi ideea de stat”, dar ”trebuie găsit un punct de întâlnire”, a declarat ministrul Transporturilor Jose Luis Abalos, omul de încredere al şefului Guvernului Pedro Sanchez.

O condiţie indispensabilă a rebeliunii, care este o infracţiune a Constituţiei dur pedepsită, existenţa sau nu a unei revolte violente a fost problema centrală a procesului istoric al acestor separatişti, căreia judecătorii i-au răspuns negativ.

Parchetul nu a ezitat să catalogheze evenimentele din 2017 drept o ”lovitură de stat”.

STRĂZI OCUPATE

În Catalonia, unde din 2010 separatismul se mobilizează prin vaste manifestaţii, Guvernul a trimis întăriri din poliţie în faţa riscului unei reintensificări a tensiunilor.

La Barcelona, separatiştii au început să blocheze circulaţia pe anumite străzi din oraş, a constatat AFP, în timp ce activişti radicali din Comitetele Apărării Republicii (CDR) îndemnau la o ”revoltă populară”.

Clubul de Fotbal FC Barcelona s-a alăturat concerului de reacţii, declarând într-un comunicat că ”închisoarea nu este soluţia”.

Pedro Sanchez i-a ameninşat pe separatişti că nu va ezita să ia măsuri extraordinare pentru a garata securitatea, inclusiv suspendarea autonomiei regiunii, ca n octombrie 2017, după tentativa de secesiune.

Sursa : news.ro

Consiliul UE confirmat-o pe Laura Codruţa Kovesi ca procuror-şef european... O ieşire din UE la 31 octombrie este ”prioritatea” Guvernului, anunţă Boris Johnson în Parlament prin vocea reginei Eliz...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O insulă din Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care aleg să locuiască acolo. Singura condiție care trebuie îndeplinită
O insulă din Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care aleg să locuiască acolo. Singura condiție care trebuie...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ploaie torențială la Mecca. Imagini spectaculoase din jurul Kaabei. Cât de neobișnuit este fenomenul în această perioadă
Ploaie torențială la Mecca. Imagini spectaculoase din jurul Kaabei. Cât de neobișnuit este fenomenul în această...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x