Antena Căutare

Nouăsprezece foşti lideri socialişti din Andaluzia, un fief istoric al PSOE, condamnaţi într-un scandal de corupţie implicând ajutoare sociale

Nouăsprezece foşti lideri socialişti din Andaluzia (sud), un fief istoric al Partidului Socialist Spaniol (PSOE), au fost condamnaţi marţi la pedepse cu închisoarea sau ineligibilitatea, într-unul dintre cele mai mari scandaluri de corupţie din ultimele decenii din ţară, relatează AFP.

Aceste condamnări, pronunţate de un tribunal din Sevilla, intervine într-o perioadă deliată pentru şeful Guvernului socialist Pedro Sanchez, care încearcă să găsească susţinerea necesară pentru a rămâne la putere, slăbit, după ce a obţinut o victorie în alegerile legislative de la 10 noiembrie.

În acest dosar, intitulat ERE - acronimul spaniol care desemenează ajutoare sociale -, aceşti foşti membri ai Guvernului andaluz sau administraţiei regionale au fost condamnaţi după ce au fost găsiţi vinovaţi de atribuirea în totală opacitate a unor ajutoare în valoare de sute de milioane de euro menite în principiu să-i ajute pe salariaţii concediaţi şi întreprinderile aflate în dificultate.

Între ei se află Manuel Chaves, un ”baron” PSOE, ministru în mai multe rânduri şi preşedinte al Andaluziei din 1990 în 2009, condamnat la nouă ani de ineligibilitate după ce a fost găsit vinovat de prevaricaţiune. Parchetul cerea o pedeapsă de zece ani de ineligibilitate.

Succesorul său din 2009 în 2013 la conducerea guvernului regional andaluz, José Antonio Griñán, a fost condamnat la şase ani de închisoare şi 15 ani de ineligibilitate, după ce a fost găsit vionovat de deturnare de fonduri publice. Parchetul a cerut şase ani de închisoare şi 30 de ani de ineligibilitate.

Articolul continuă după reclamă

Acest scandal a izbucnit în 2010, în timp ce Spania era devastată de criza financiară. El l-a determinat pe José Antonio Griñan să demisioneze.

Procesul a început în decembrie 2017 şi a durat un an.

Partidul Popular (PP, dreapta) ar urma să profite de această condamnare pentru a-l ataca pe Pedro Sanchez cu privire la acest scandal, o dovadă, în opinia sa, a ”clientelismului” practicat de socialişti pentru a se menţine la putere în Andaluzia timp de decenii.

Pedepsit de alegători, PSOE a fost răsturnat de la putere în ianuarie în această regiune, cea maipopulată din Spania, pe care o conducea neîntrerupt de 36 de ani.

PP şi Ciudadanos (liberali) au preluat puterea în Andaluzia cu susţinerea Partidului Vox (extrema dreaptă), devenit a treia forţă politică la nivel naţional.

Sursa : news.ro

Americanul Paul Whelan, acuzat de spionaj în Rusia, rămâne în detenţie până la sfârşitul lui decembrie... Un istoric britanic susţine că serialul „The Crown” transmite un mesaj republican subversiv...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în Sicilia
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x