Antena Căutare

Au mers la o clinică stomatologică britanică să se trateze, iar după trei luni au primit scrisori înfiorătoare! „Este dezgustător”

O clinică stomatologică din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord a anunțat peste 500 de pacienți britanici să își facă testul HIV, deoarece un angajat nu a dezinfectat corect echipamentul.

O clinică stomatologică din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord a anunțat peste 500 de pacienți britanici să își facă testul HIV, deoarece un angajat nu a dezinfectat corect echipamentul.

Cei 563 pacienți care au primit astfel de infirmări de la clinica Dentality Hoddesdon din comitatul englez Hertfordshire susțin că au fost deranjați și de faptul că a durat trei luni pentru a primi aceste notificări.

„Primești o scrisoare prin care ești îndemnat să îți faci un test HIV și este terifiant. Ei pot spune cât vor că riscul de a fi infectat este mic. Adevărul este că nu au de unde să știe asta”, a spus unul dinttre pacienții informați să își facă un test HIV.

„Faptul că le-a luat trei luni pentru a avertiza pe toată lumea este dezgustător. Câți oameni ar fi putut fi infectați în tot acest timp?”, a mai spus pacientul.

Articolul continuă după reclamă

Se pare că unul dintre instrumentele de lucru a fost dezinfectat de două ori pe zi, deși ar fi trebuit să fie dezinfectat după fiecare interveție în parte. Angajatul care a făcut această greșeală a fost concediat.

Acum, pacienții care au fost tratați la acea clinic riscă să se fi infectat cu HIV sau alte boli precum hepatita B sau hepatia C. Totuși, pitrivit medicului Jorg Hoffman, acest risc nu ar fi unul considerabil.

„Pacienții au prioritate la noi. Imediat ce am aflat de greșeala acelui angajat am lansat o anchetă și am alertat autoritățile”, a declarat un medic de la clinica de stomatologie Dentality Hoddesdon.

Aceasta este țara în care mamele își omoară bebelușii pe bandă rulantă: "Nu pot să am un bebeluș acum, sunt în ulti... Un bebeluș a fost găsit mort în mașină, după ce mama sa l-a lăsat singur mai multe ore! Afară erau peste 30 de grade...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum arată Panama după cutremurul puternic. Imagini cu șosele rupte și distrugerile provocate de seism
Cum arată Panama după cutremurul puternic. Imagini cu șosele rupte și distrugerile provocate de seism
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cutremur extrem de puternic în Panama. Magnitudinea anunțată inițial a fost de 8. Ce informații au apărut
Cutremur extrem de puternic în Panama. Magnitudinea anunțată inițial a fost de 8. Ce informații au apărut
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Aproape 30°C în octombrie într-o zonă din România. De săptămâna viitoare, temperaturile scad şi vin ploile
Aproape 30°C în octombrie într-o zonă din România. De săptămâna viitoare, temperaturile scad şi vin ploile Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x