Antena Căutare

Parlamentul britanic a aprobat acordul privind Brexitul convenit cu UE, dar nu şi dezbaterea în procedură de urgenţă a legii pe această temă/Comisia Europeană transmite că aşteaptă ca Marea Britanie să anunţe care sunt următorii paşi

Parlamentul britanic a aprobattranspunerea în legislaţie a acordului privind Brexitul convenit de premierul Boris Johnson cu UE, dar nu şi dezbaterea în procedură de urgenţă a legii pe această temă. Comisia Europeană transmite că aşteaptă ca Marea Britanie să anunţe care sunt următorii paşi

Parlamentul britanic a aprobattranspunerea în legislaţie a acordului privind Brexitul convenit de premierul Boris Johnson cu UE, dar nu şi dezbaterea în procedură de urgenţă a legii pe această temă. Comisia Europeană transmite că aşteaptă ca Marea Britanie să anunţe care sunt următorii paşi

Parlamentul a respins marţi seră, cu 322 de voturi la 308, solicitarea premierului Boris Johnson de a aproba legea aferentă acordului privind Brexitul în trei zile. la câteva minute după ce şi-au exprimat sprijinul faţă de legea referitoare la Acordul de retragere din UE, relatează BBC.

Johnson a precizat că încă este decis să respecte termenul de 31 octombrie pentru ieşirea din UE.

Preşedintele Conisiliului European Donald Tusk a anunţat că ar recomanda ca solicitarea Marii Britanii de prelungire a termenului pentru retragere să fie acceptată, dar Johnson a insistat că aceasta a fost solicitarea Parlamentului, nu a Guvernului, referindu-se la cererea de prelungire până la 31 ianuarie 2020 a termenului pentru părăsirea UE. Boris Johnson a mai precizat că le transmite liderilor UE că politica sa încă este aceea de părăsire a UE până la sfărşitul lunii.

Articolul continuă după reclamă

Liderul Camerei Comunelor Jacob Rees-Mogg le-a transmis parlamentarilor că îi este foarte greu să îşi dea seama cum vor fi adoptate până atunci legile necesare.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat: ”Comisia ia notă de rezultatul din această seară şi aşteaptă ca Guvernul Marii Britanii să ne informeze în legăturăcu paşii următori”.

Boris Johnson le-a spus parlamentarilor că- este dezamăgitrcă ”au votat în favoarea amânării” şi că Marea Britanie se va confrunta cu incertitudine. El a precizat însă că politica sa rămâne aceea ca Brexitul să continue şi să se producă la sfârşitul lunii.

”Într-un fel sau altul, vom părăsi UE cu acest acord pentru care această Cameră tocmai şi-a dat acordul”, a afirmat premierul britanic.

Liderul laburist Jeremy Corbyn a spus că Johnson este ”artizanul propriului ghinion”, însă s-a declarat dispus să discute pe tema unui calendar de dezbatere, astfel încât acordul să treacă de Parlament.

Însă liderul SNP, Ian Blackford, a declarat că este „o altă înfrângere umilitoare” pentru premier, iar parlamentarii „s-au exprimat foarte clar”.

Sursa : news.ro

Femeia care a născut un bebeluș fără nas și fără ochi nu vrea să se dezlipească de el: ”Moartea lui e anunțată!”... Turcia şi Rusia au convenit scoaterea miliţiilor siriene kurde YPG din apropierea graniţei turce şi înfiinţarea unor pat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Incident în direct, la o emisiune TV! Un prezentator a lovit o dronă, iar aceasta a rănit o tânără. Momentul, surprins de camere
Incident în direct, la o emisiune TV! Un prezentator a lovit o dronă, iar aceasta a rănit o tânără. Momentul,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât de diferit este Montoya, bărbatul care s-a lăsat ispitit de Gabriella Barbu, la Insula Iubirii Spania. Fostul concurent s-a schimbat
Cât de diferit este Montoya, bărbatul care s-a lăsat ispitit de Gabriella Barbu, la Insula Iubirii Spania. Fostul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul vechi de 500 de ani pe care îl poţi lua pe gratis. Are 12 case şi 1,5 hectare de teren
Satul vechi de 500 de ani pe care îl poţi lua pe gratis. Are 12 case şi 1,5 hectare de teren Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x