Antena Căutare

Perspectiva unui Brexit fără acord şi tensiuni comerciale internaţionale ”ne dau bătăi de cap”, avertizează Merkel înaintea întâlnirii cu Johnson

Angela Merkel a avertizat miercuri împotriva consecinţelor economice ale unui Brexit fără acord, înaintea unei întâlniri cu Boris Johnson, care reclamă o redeschidere a negocierilor cu UE, dar intenţionează să părăsească blocul, orice s-ar întâmpla, la 31 octombrie, relatează AFP.

Angela Merkel a avertizat miercuri împotriva consecinţelor economice ale unui Brexit fără acord, înaintea unei întâlniri cu Boris Johnson, care reclamă o redeschidere a negocierilor cu UE, dar intenţionează să părăsească blocul, orice s-ar întâmpla, la 31 octombrie, relatează AFP.

Perspectiva unei ieşiri rapide a Marii Britanii, combinată cu tensiunile comerciale internaţionale, ”ne dau bătăi de cap”, a avertizat cancelarul german la o conferinţă în domeniul aeronautic, la Leipzig, în contextul în care economia germană, la fel ca a întregii Europe, traversează o perioadă de turbulenţe.

”Acesta este motivul pentru care voi discuta, bineţnţeles, astăzi, cu premierul britanic, care îmi face o vizită, despre mijloacele de a avea o ieşire a Regatului Unit fără prea multe fricţiuni, pentru că trebuie să ne batem pentru creşterea noastră economică”, a declarat ea.

Succesorul Theresei May este aşteptat către ora 16.00 GMT (19.00, ora României) la Berlin, unde va fi primit cu onoruri militare, înainte să discute cu Angela Merkel.

Articolul continuă după reclamă

Unii experţi se tem că un Brexit ”dur” - o reimpunere bruscă a controalelor mărfurilor şi persoanelor la frontiera dintre Marea Britanie şi UE - ar putea antrena penurii şi afecta schimburile comerciale şi creşterea pe tot continentul.

Joi, "BoJo", care efectuează săptămâna aceasta primele sale vizite în străinătate în calitate de şef al Guvernului, urmează să fie primit la Palatul Elysée de către Emmanuel Macron, adeptul unei linii şi mai dure decât cancelarul în acest dosar.

Această secvenţă diplomatică se încheie la Biarritz, în sudul-vestul Franţei, prin prima participare a liderului conservator la un summit G7, marcat de o întâlnire cu Donald Trump, un aprig partizan al unui Brexit fără concesii.

TRUMP, ”NERĂBDĂTOR”

Preşedintele american s-a declarat ”nerăbdător” să-l întâlnească pe cel pe care unii îl numesc ”Trumpul britanic”. El urmează să-i acorde prima lor întrevedere bilaterală şi să-i promită încă o dată un apetisant acord comercial bilateral.

Întâlnirile cu Merkel şi Macron se anunţă mai crispate, atât de mare este prăpastia cu privire la Brexit între cei doi lideri europeni şi cel care vrea, cu orice preţ, să-şi scoatăţara din UE.

”Vom părăsi UE la 31 octombrie şi vom face din această ţară locul unde este cel mai bine să trăieşti din lume”, a promis miercuri Johnson, într-un tweet cu accente trumpiste, însoţit de un videoclip intitulat ”Viziunea mea a Marii Britanii”.

În centrul discuţiilor de la Berlin se află noile poziţii ale lui Johnson de a încerca să evite o ieşire ”dură”. Însă ele au fost respinse deja de europeni.

Johnson şi-a refirmat luni opoziţia faţă de dispoziţia controversată cu privire la Irlanda, numită "backstop" sau ”plasa de siguranţă”. Ea figurează în acordul retragerii din UE încheiat de precedentul Guvern al Theresei May.

Acest dispozitiv prevede ca, în lipsa unei soluţii mai bune la finalul perioadei de tranziţie şi în vederea evitării unei reimpuneri a unei frontiere între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, Regatul Unit să rămână cu totul într-un ”teritoriu vamal unic” cu UE. Însă ”Brexiter”-ii exclud acest lucru.

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk l-a refuzat fără drept de apel imediat. ”Cei care sunt împotriva «backstopu»-ului şi care nu propun alternative realiste sunt în realitate în favoarea reimpunerii unei drontiere”, i-a răsăuns el.

”FARSĂ”

Merkel a explicat, de asemenea, într-o vizită în Islanda, marţi, că UE este cu siguranţă ”dispusă” să încerce să găsească ”soluţii concrete” în vederea evitării ”backstop”-ului, dar fără să renegocieze acordul.

Aceste prime vizite în străinătate ale noului premier urmează să-i permită, relevă presa garmană, să se adreseze alegătorilor britanici.

Majoritatea liderului conservator în Parlament este de un singur vot, iar Partidul Laburist al lui Jeremy Corbyn pregăteşte o ambuscadă prin care să doboare Guvernul.

”Britanicii trebuie să aibă sentimentul că lipsa acordului este cel mai mic rău în comparaţie cu faptul că Londra cedează în faţa Bruxellesului”, decriptează în ediţia de miercuri Süddeutsche Zeitung, convins că ”«oferta» făcută Bruxellesului este o «farsă»” şi că ”BoJo” se ”îndreaptă” către o ieşire fără acord (”no deal”).

Sursa : news.ro

Fetiță de doi ani, în stare gravă, după ce bunica a scufundat-o în apă fierbinte! Cum și-a explicat gestul: ”Am avut o z... Polițistul distrage atenția fetiței de la accidentul în care tatăl ei a murit...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Misterul zborurilor blocate în SUA. Autoritățile spun că nu a fost un atac cibernetic. Ce nu se leagă în explicațiile oficiale
Misterul zborurilor blocate în SUA. Autoritățile spun că nu a fost un atac cibernetic. Ce nu se leagă în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce s-a întâmplat
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x