După ce prorușii au doborât un avion în care se aflau 49 de soldați, care au murit pe loc, preşedintele Petro Poroşenko a decretat ziua de 15 iunie drept zi de doliu naţional.
Această decizie vine după ce un avion cu 49 de militari la bord a fost doborât de separatişti la Lugansk.
De asemenea, la doar câteva ore de la tragicul accident, insurgenţii separatişti din regiunea ucraineană Doneţk susţin că au doborât un avion de vânătoare ucrainean, capturând pilotul militar, care s-a catapultat, scrie Kyiv Post.
"Am reuşit să doborâm un avion SU-24. Pilotul s-a catapultat şi este interogat", a declarat pentru Interfax un reprezentant al insurgenţilor proruşi. El a precizat că avionul a fost doborât în timp ce efectua raiduri aeriene, sâmbătă dimineaţă, deasupra localităţii Drujkovka.
O persoană a murit şi cel puţin şase au fost rănite în raidurile aeriene de la Gorlovka şi Drujkovka.