Antena Căutare

Reintoarcerea lui Traian Basescu la carma Romaniei, in presa internationala

Parlamentul a aprobat luni revenirea lui Traian Basescu in functia de presedinte, la sase zile dupa ce Curtea Constitutionala din Romania (CCR) a invalidat referendumul privind destituirea sa, convocat de majoritatea parlamentara, punand capat unei lupte politice cu repercusiuni economice, anunta principalele agentii de presa internationale.

Unul dintre cei noua judecatori ai CCR, Stefan Minea, a anuntat in fata celor doua Camere reunite ale Parlamentului "incheierea interimatului asigurat de catre presedintele Senatului, Crin Antonescu si reluarea de catre Traian Basescu a prerogativelor constitutionale", relateaza Agentia France Presse (AFP), intr-un material preluat de publicatiile Le Figaro, Le Parisien si postul paneuropean Euronews.

Parlamentarii Uniunii Social-Liberale (USL, coalitia la putere) au anuntat initial ca au decis sa boicoteze reuniunea Parlamentului, dupa care s-au reunit in sala pentru a asigura cvorumul, mai precizeaza AFP, adaugand ca ei ar fi fost chemati la plen de premierul social-democrat Victor Ponta, care le-ar fi trimis SMS-uri din Africa de Sud, unde asista la o reuniune a Internationalei Socialiste. Presedintele de centru-dreapta, care a fost suspendat din functie de catre Parlament pe 6 iulie, urmeaza, totusi, sa coabiteze cu majoritatea parlamentara de centru-stanga, condusa de Ponta si Antonescu, conchide AFP.

Reuters scrie ca Parlamentul a recunoscut luni decizia CCR, potrivit careia presedintele suspendat Traian Basescu trebuie sa se intoarca la Cotroceni, punand capat unei confruntari politice care a condus la o crestere a preturilor, intr-un material preluat de Irish Sun.

CCR a invalidat referendumul privind destituirea lui Basescu, in urma prezentarii la urne a mai putin de jumatate din electorat, chiar daca 88% dintre cei care au votat s-au pronuntat pentru demiterea presedintelui, precizeaza Reuters.

De asemenea, agentia Associated Presss (AP) scrie ca decizia CCR de invalidare a destituirii presedintelui Romaniei a fost aprobata de catre Parlament, intr-un material preluat de catre Washington Post, postul ABC News si Wall Street Journal. Parlamentarii s-au intrunit luni intr-o sesiune extraordinara pentru citirea hotararii CCR, singura conditie pentru aprobarea acesteia fiind prezenta majoritatii parlamentarilor, subliniaza AP. Luna trecuta, Parlamentul l-a suspendat din functie pe Traian Basescu in vederea destituirii, dupa ce majoritatea alesilor a votat acuzatia conform careia acesta a incalcat grav Constitutia. Un referendum a fost organizat pe 29 iulie, cand majoritatea celor care s-au prezentat la urne au sustinut decizia Parlamentului. Insa CCR a invalidat ulterior referendumul, din cauza neatingerii unui prag al prezentei la urne, mai precizeaza AP. Luni, doar peste 50% dintre parlamentari s-au prezentat la sesiunea speciala, noteaza AP, care il citeaza pe presedintele Camerei Deputatilor Valeriu Zgonea care, dupa vot, a declarat "suntem un stat european si suntem obligati sa respectam legea".

Hotararea Curtii Constitutionale privind referendumul din 29 iulie a fost publicata, luni seara, in Monitorul Oficial, iar presedintele Traian Basescu se poate reintoarce la Palatul Cotroceni, pentru reluarea mandatului.

Sondaj: Barack Obama si Mitt Romney, la un procent diferenta in cursa pentru Casa Alba ... Noua "SIDA"? O maladie misterioasa, descoperita in SUA si Asia...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Misterul zborurilor blocate în SUA. Autoritățile spun că nu a fost un atac cibernetic. Ce nu se leagă în explicațiile oficiale
Misterul zborurilor blocate în SUA. Autoritățile spun că nu a fost un atac cibernetic. Ce nu se leagă în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce s-a întâmplat
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x