Cel puțin 82 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise duminică într-un centru comercial din apropiere de Damasc în urma unui bombardament al aviației siriene
Potrivit Observatorului sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), un ONG ce reprezintă opoziția moderată siriană, respectivul centru comercial se află în centrul orașului Douma, situat la 13 kilometri nord-est de capitala siriană. Conform aceleiași surse, bilanțul victimelor ar putea crește, întrucât alte cel puțin 250 de persoane sunt rănite, unele fiind în stare gravă.
Localitatea Douma este situată în regiunea Ghouta, principalul fief al rebelilor din provincia Damasc și care se află sub asediul trupelor guvernamentale.
Într-un raport difuzat miercuri, organizația Amnesty International a acuzat guvernul sirian că a comis 'crime de război' împotriva locuitorilor din această regiune, făcând referire la 'atacuri directe, oarbe și disproporționate'.