Antena Căutare

Sondaj: Bernie Sanders l-a devansat pe Joe Biden în rândul alegăturilor afro-americani

Senatorul american Bernie Sanders şi-a mărit avantajul în cursa pentru nominalizarea drept candidat al democraţilor în alegerile prezidenţiale din noiembrie şi l-a depăşit pe Joe Biden în rândul alegătorilor afro-americani, care până acum îl susţineau pe fostul vicepreşedinte, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos publicat marţi.

Rezultatul poate semnala probleme pentru Biden, care era considerat favorit, dar care a rămas în urmă în primele alegeri primare.

Pentru a rămâne un candidat viabil, Biden mizează pe o paticipare mare în alegerile primare care vor avea loc sâmbătă în Carolina de Sud, un stat unde alegătorii de culoare reprezintă peste jumătate din electoratul democrat.

Sondajul Reuters/Ipsos, realizat în perioada 19-25 februarie, mai arată că sprijinul pentru mogulul media Michael Bloomberg a scăzut cu 2 puncte procentuale după ce fostul primar al New York-ului a fost atacat puternic de alţi candidaţi, în prima sa participare la o dezbatere în calitate de candidat la preşedinţie.

Între toţi democraţii şi independenţii înregistraţi, 26% au spus că vor vota cu Sanders, în timp ce 15% îl susţin pe Bloomberg şi alţi 15% pe Biden.

Articolul continuă după reclamă

Senatorul Elizabeth Warren şi fostul primat Pete Buttigieg sunt susţinuţi fiecare de 10% dintre alegători.

Sondajul mai arată că avansul lui Sanders faţă de restul candidaţilor a crescut în fiecare din ultimele trei săptămâni, atingând scoruri de două cifre pentru prima oară.

Sanders beneficiază de un sprijin mai mare din partea afro-americanilor. Întrebaţi ce candidat vor susşine în scrutinul pentru nominalizare din statul lor, 26% au spus cp vor vota cu Sanders, în creştere cu 7 puncte faţă de un sondaj anterior, efectuat în perioada 29 ianuarie-19 februarie.

Alţi 23% au spus că îl vor susţine pe Biden, în scădere cu 10 puncte comparativ cu sondajul anterior, iar 20% l-ar susţine pe Bloomberg, în creştere cu 10 puncte.

Între timp, după victoria fermă a lui Sanders în scrutinul din Nevada de săptămâna trecută, 26% dintre democraţii şi independenţii înregistraţi consideră că senatorul din Vermont este cel mai eligibil dintre candidaii prezidenţiali ai partidului. Alţi 20% au spus că cel mai eligibil candidat este Bloomberg, iar 17% că este Biden.

Între toţi alegătorii înregistraţi, inclusiv republicani, 47% au afirmat că ar vota cu Sanders, iar 40% pentru Donald Trump. Biden ar avea şi el un avans de 7 punce procentuale, dacă ar fi nominalizat, în timp ce Bloomberg ar avea un avans de 4 puncte.

Sondajul Reuters/Ipsos a fost efectuat online, în limba engleză, la nivel naţional. La cercetare au participat 4.439 de adulţi americani, între care 2.244 care s-au identficat ca fiind democraţi sau independenţi şi 446 afri-americani. Sondajul are o marjă de eroare de 2%-5%.

Sursa : news.ro

SUA sancţionează 13 entităţi străine şi persoane din China, Irak, Rusia şi Turcia, potrivit legii privind neproliferarea... Încă 52 decese în China din cauza coronavirusului, toate în provincia Hubei; doar 5 noi cazuri de îmbolnăvire în afara p...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în Sicilia
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x