Antena Căutare

Stephen Biegun, emisarul pentru Coreea de Nord, nominalizat de Trump în postul de numărul doi al diplomaţiei americane

Emisarul Stateor Unite pentru Coreea de Nord Stephen Biegun a fost nominalizat numărul doi al diplomaţiei americane de către Donald Trump, păstrându-şi totodată dificila sarcină de a relansa negocierile în vederea dezarmării nucleare a Phenianului, relatează AFP.

Acest diplomat respectat, în vârstă de 56 de ani, a cărui nominalizare, joi, este necesar să fie aprobată de Senat, îi succede lui John Sullivan ca adjunct al secretarului de Stat, care urmează să devină ambasadorul Statelor Unite în Rusia.

Biegun urmează să devină primul adjunct al şefului diplomaţiei americane Mike Pompeo.

Stephen Biegun a fost numit reprezentant special pentru Coreea de Nord în august 2018, pe când era vicepreşedinte însărcinat cu afaceri internaţionale la constructorul de automobile Ford.

Însă acest republican a făcut deja parte din echipa securităţii naţionale a preşedintelui George W. Bush, la începutul anilor 2000, şi a consiliat mai multe personalităţi conservatoare în domeniul politicii externe.

Articolul continuă după reclamă

În pofida lipsei unor progrese în negocierile cu Phenianul, după eşecul răsunător al celui de-al doilea summit între Donald Trump şi dictatorul nord-coreean Kim Jong Un, în februarie, la Hanoi, emisarul şi-a construit o reputaţie de diplomat serios şi solid.

Omologii şi interlocutorii săi străini, dar şi specialiştii în dosarul nord-coreean, îi apreciază gândirea structurată şi lucidă, într-o administraţie Trump considerată adesea ”disfuncţională” de către cancelarii şi aliaţi.

Iar rarele sale luări de cuvânt în public sunt scrutate cu lupa, în căutarea unor nuanţe ale strategiei Guvernului american, dincolo de declaraţiile locatarului Casei Albe, care pune accentul mai ales pe ”prietenia” sa cu Kim Jong Un şi încearcă să minimalizeze impactul actual.

Apropierea de Coreea de Nord, care se anunţa drept succesul numărul unu al miliardarului republican în domeniul politicii externe s-a împotmolit.

Steve Biegun, care s-a putut întâlni ”tête-à-tête” cu omologii săi nord-coreeni de câteva ori, s-a întors cu mâna goală de la o reuniune, la începutul lui octombrie, în Suedia. Aceste discuţii, aşteptate de luni de zile de partea americană, în vederea reluării dialogului, s-au terminat cu un nou eşec, atribuit de Phenian Washingtonului.

Un diplomat care a discutat recent cu Biegun evocă o anumită ”frustrare” a emisarului, conştient de faptul că situaţia actuală nu poate dura la nesfârşit.

Nominalizarea sa în postul de numărul doi la Departamentul de Stat este cu atât mai importantă cu cât Mike Pompeo, un pilon al trumpismului, este prezentat adesea pe picior de plecare în vederea unei candidaturi la un post de senator în 2020.

Adjunctul secretarului de Stat ar putea ocupa, atunci, un interimat sensibil, cu câteva luni înaintea alegerilor prezidenţiale.

Sursa : news.ro

O fetiță a fost împușcată brutal în timp ce colinda de Halloween! Atacatorul este încă în libertate... Kim Jong-un, ”satisfăcut”, ”transmite felicitări echipei”, în urma testării joi a unui lansator de ”rachete multiple”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce s-a întâmplat
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună. Autoritățile au emis avertizări
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x