Antena Căutare

SUA blochează eliberarea petrolierului iranian Grace 1 de către Gibraltar

Statele Unite au cerut joi autorităţilor din Gibraltar să prelungească imobilizarea petrolierului iranian pe care-l reţin de o lună - o lovitură de teatru, în contextul în care teritoriul britanic se pregătea să lase nava să plece, relatează AFP.

Statele Unite au cerut joi autorităţilor din Gibraltar să prelungească imobilizarea petrolierului iranian pe care-l reţin de o lună - o lovitură de teatru, în contextul în care teritoriul britanic se pregătea să lase nava să plece, relatează AFP.

În contextul în care părea că s-a ajuns la un acord între Londra şi Teheran, Washingtonul a depus, în noaptea de miercuri spre joi, o cerere de întrajutorarea judiciară privind reţinerea navei, a anunţat joi avocatul Ministerului Public Joseph Triay, în Curtea Supremă a teritoriului britanic.

”Departamentul american al Justiţiei a cerut confiscarea Grace 1, evocând un număr de motive, pe cale să fie examinate”, a precizat un purtător de cuvânt al Guvernului din Gibraltar, adăugând că audierea a fost amânată la ora locală 16.00 (17.00, ora României).

Curtea ar urma să decidă o prelungire a imobilizării petrolierului Grace 1, suspectat că transporta petrol către Siria, încălcând astfel un embargo european. Sfârşitul imobilizării Grace 1 este prevăzut, pentru moment, sâmbătă, la 19 august.

Articolul continuă după reclamă

Dacă nu s-ar fi primit această cerere, la ora locală 1.30 (2.30, ora României), ”nava ar fi plecat”, a declarat preşedintele Curţii Supreme, judecătorul Anthony Dudley.

O cerere de întrajutorare judiciară constă în general în a solicita unui tribunal ca cel din Gibraltar să aplice o decizie a unui tribunal străin, în acest caz a unui tribunal american.

Între timp, căpitanul şi cei trei ofiţeri de pe Grace 1, eliberaţi pe cauţiune, au fost eliberaţi în mod oficial, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului din Gibraltar.

Grace 1, încărcat cu 2,1 milioane de barili de petrol, a fost imobilizat la 4 iulie de către Poliţia din Gibraltar şi forţele speciale britanice, provocând o criză diplomatică între Teheran şi Londra.

Teheranul dă asigurări că petrolierul naviga în apele internaţionale şi acuză regatul Unit de ”piraterie”, reclamând de la bun început ca britanicii să-l lase să plece.

La 19 iulie, Iranul a imobilizat, în Strâmtoarea Ormuz, un petrolier britanic, Stena Impero, suspectat de ”nerespectarea codului maritim internaţional”.

NAVA URMA SĂ PLECE

Cu o zi înaintea audierii, diplomaţia părea pe punctul de a demina criza.

”Sper că această problemă va fi rezolvată într-un viitor apropiat”, declara marţi un oficial de rang din cadrul autorităţii portuare iraniene, Jalil Eslami, pentru agenţia iraniană de presă Irna.

În opinia sa, britanicii şi-au arătat dorinţa de a rezolva problema şi a avut loc un schimb de documente.

Această audiere la Curtea Supremă ”ar fi trebuit să se desfăşoare altfel”, a declarat Joseph Triay. ”Trebuia să fie o cerere de ridicare a ordinului de suspendare”, a spus el.

Sanam Vakil, o cercetătoare de la Institutul Chatham House de la Londra, consideră că negocierile vizau probabil ca iranul să se angajeze să nu livreze încărcătura Siriei.

”Dacă Grace 1 este eliberat, şi probabil că va fi, dacă Iranul s-ar angaja în culise să nu exporte acest petrol către Siria, atunci probabil că Stena Impero ava fi de asemenea eliberat”, a declarat ea pentru AFP, înaintea audierii de joi.

Potrivit analistei, Teheranul îi suspectează pe europeni că au imobilizat Grace 1 la cererea Statelor Unite ale preşedintelui Donald Trump, pe care-l consideră instigatorul unui ”război economic împotriva Iranului vizând să împiedice ţara pe termen lung să-şi recapete partea de piaţă în sectorul petrolier. Aşadar, Iranul încearcă de asemenea să-şi apere partea”.

Imobilizarea petrolierului şi intensificarea tensiunilor diplomatice care au decurs au bruiat eforturile unor state europene de a salva Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, din care Statele Unite s-au retras anul trecut şi au impus sancţiuni dure republicii islamice.

Sursa : news.ro

Emmanuel Macron îndeamnă la onorarea eroilor africani, la marcarea a 75 de ani de la Debarcarea din Provence... Beijingul ”nu va sta cu braţele încrucişate” dacă situaţia devine ”incontrolabilă” la Hong Kong, ameninţă ambasadorul ch...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în Sicilia
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x