Antena Căutare

SUA opresc exportul de material militar în Hong Kong din cauza legii securităţii, China anunţă ”represalii”

China a anunţat marţi ”represalii”, după ce Statele Unite au interzis exportul de material sensibil în domeniul Apărării către Hong Kong, din cauza legii controversate a securităţii naţionale impuse acestui teritoriu semiautonom, acuzând Beijingul de încălcarea angajamentelor internaţionale şi a principiului ”o ţară, două sisteme”, relatează AFP.

Ignorând îndemnurile Occidentului, Parlamentul naţional chinez a adoptat marţi acest text, la un an după manifestaţii monstru în fosta colonie britanică împotriva influenţei Guvernului central.

Washingtonul acuză Beijingul de faptul că şi-a încălcat angajamentele internaţionale şi principiul ”o ţară două sisteme” care îi acorda fostei colonii britanice, cu 7,5 milioane de locuitori, o vastă autonomie după retrocedarea acesteia Chinei în 1997.

În semn de protest faţă de acapararea Hong Kongului de către Beijing, Washingtonul a anunţat luni că pune capăt exporturilor de material sensibil în domeniul Apărării către Hong Kong.

”Statele Unite nu vor reuşi niciodată să oprească eforturile Chinei de a avansa legislaţia la Hong Kong în domeniul securităţii naţionale”, a subliniat în faţa presei un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe Zhao Lijian.

Articolul continuă după reclamă

Această măsură vizează armament şi echipamente americane în domeniul Apărării al căror export necesită unda verde a Departamentului de Stat american şi care este necesar să nu facă obiectul unei opoziţii în Congres.

”Statele Unite sunt nevoite să ia această măsură cu scopul de a proteja securitatea naţională (americană). Nu mai putem face distincţie între exportul acestui material către Hong Kong şi către restul Chinei”, a justificat, într-un comunicat, şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo.

Guvernul american urmează, de asemenea, ” să ia măsuri în vederea impunerii Hong Kongului aceloraşi restricţii asupra tehnologiei americane din domeniul Apărării şi tehnologiei cu dublă întrebuinţare civilă şimilitară pe care le impune Chinei”.

Preşedintele american Donald Trump a deschis deja calea unei retrageri a statului preferenţial de care beneficia Hong Kongul în relaţia cu Statele Unite.

Reforma provoacă îngrijirorări activiştilor în favoarea democraţiei, care suspectează Beijingul de faptul că vrea să pună în discuţie autonomia fostei colonii britanice.

”Decizia Partidului Comunist Chinez (PCC, unic) de a aneantiza libertăţile la Hong Kong a obligat administraţia Trump să-şi reevalueze politica faţă de teritoriul” chinez, a subliniat Mike Pompeo, anunţând oprirea acestor exporturi.

Sursa : news.ro

SUA, Rusia şi Brazilia, excluse de pe lista celor 14 destinaţii considerate sigure de UE începând de miercuri... Legea securităţii la Hong Kong, promulgată de Xi Jinping, ”o sabie” suspendată deasupra capului proscrişilor, ameninţă r...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Incident în direct, la o emisiune TV! Un prezentator a lovit o dronă, iar aceasta a rănit o tânără. Momentul, surprins de camere
Incident în direct, la o emisiune TV! Un prezentator a lovit o dronă, iar aceasta a rănit o tânără. Momentul,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât de diferit este Montoya, bărbatul care s-a lăsat ispitit de Gabriella Barbu, la Insula Iubirii Spania. Fostul concurent s-a schimbat
Cât de diferit este Montoya, bărbatul care s-a lăsat ispitit de Gabriella Barbu, la Insula Iubirii Spania. Fostul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul vechi de 500 de ani pe care îl poţi lua pe gratis. Are 12 case şi 1,5 hectare de teren
Satul vechi de 500 de ani pe care îl poţi lua pe gratis. Are 12 case şi 1,5 hectare de teren Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x