Antena Căutare

Suspans la Bruxelles înaintea distribuirii portofoliilor comisarilor din echipa lui von der Leyen

Suspansul creştea marţi la Bruxelles înainte ca germana Ursula von der Leyen, prima femeie care urmează să conducă Comisia Europeană (CE) să dezvăluie portofoliile celor 26 de membri ai echipei sale, un exerciţiu delicat care a condus la negocieri dificile, relatează AFP.

Suspansul creştea marţi la Bruxelles înainte ca germana Ursula von der Leyen, prima femeie care urmează să conducă Comisia Europeană (CE) să dezvăluie portofoliile celor 26 de membri ai echipei sale, un exerciţiu delicat care a condus la negocieri dificile, relatează AFP.

Luni, această apropiată a cancelarului Angea Merkel aproape a reuşit să-şi îndeplinească una dintre promisiuni - un Executiv european cu un număr egal de femei şi bărbaţi. Acesta numără 13 femei ţi 14 bărbaţi - o premieră în istoria instituţiei.

FRUSTRĂRI ÎN EST

Rămân de repartizat diverse competenţe între cei 26 de candidaţi, care reprezintă fiecare câte unul dintre statele membre ale Uniunii Europene - cu excepţia Regatului Unit, care vrea să părăsească UE la sfârşitul lui octombrie.

Articolul continuă după reclamă

Acest exerciţiu complicat este necesar să respecte echilibrele geografice şi politice din cadrul Uniunii.

Negocierile au fost dificile până în ultimul moment, în contextul în care Europa se confruntă cu mai multe provocări - modificări climatice, criza migraţiei, tensiuni comerciale provocate de imprevizibilul preşedinte american Donald Trump, Brexitul.

Potrivit unei surse europene, ”discuţiile s-au lovit mai ales de exigenţele ţărilor (din Grupul de la) Vişegrad (V4, Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia), care doresc să li se atribuie mai multe competenţe comisarilor lor”.

Aspiranţii la postul de comisar nu cunoşteau, marţi dimineaţa, conţinutul exact al portofoliului lor, ajustat până în ultimul minut, au declarat două surse pentru AFP.

Lui von der Leyen, care urmează să intre în funcţie la 1 noiembrie pe cinci ani, i se alătură doi vicepreşedinţi deosebit de puternici - deja membri ai Comisiei luxemburgezului Jean-Claude Juncker.

Social-democratul olandez Frans Timmermans ar urma să primească portofoliul Climei, în timp ce liberala daneză Margrethe Vestager, oaia neagră a Silicon Valley, ar urma să obţină portofoliul Digital, potrivit mai multor surse.

Aceste două nume grele, care au candidat la succesiunea lui Juncker şi care au fost aşadar rivali ai lui von der Leyen, vor fi însărcinaţi cu dosarele prioritare, în cadrul Comisiei foart echilibrate politic între stânga şi dreapta.

În total, din echipa lui von der Leyen vor face parte opt foşti membri ai echipei lui Juncker. Or o regulă nescrisă vrea ca un fost comisar să nu poată să ocupe exact aceeaşi funcţie ca înainte.

Între ei, irlandezul Phil Hogan (PPE, dreapta, la fel ca von der Leyen), în prezent la Agricultură, ar urma să primească portofoliul Comerţului, un post foarte râvnit, în timp ce austraicul Johannes Hahn (tot PPE) ar urma să primească portofoliul Bugetului UE, după ce s-a ocupat de Extindere.

În grupul noilor veniţi, franceza liberală Sylvie Goulard, o fostă eurodeputată şi subguvernatoare a Băncii Franţei, ar urma să obţină portofoliul Pieţei Interne, de care ţine libera circulaţie a bunurilor şi persoanelor.

Italianul social-democrat moderat Paolo Gentiloni, un fost premier italian, ar putea, potrivit unei surse, să obţină portofoliul Economiei şi Finanţelor, în momentul în care Roma, care trebuie să relanseze economic o ţară aflată în oprire, speră la mai multă supleţe de la Bruxelles în privinţa finanţelor sale publice.

Altă sursă îl dădea la Concurenţă, un post foarte la căutare.

SCRÂŞNETE DIN DINŢI

Singura certitudine în această mare târguială, în care capitalele europene au încercat să-şi plaseze pionii este că portofoliul Afacerilor Externe va reveni socialistului spaniol Josep Borrell. Nominalizarea sa a fost decisă de către şefii de stat şi guverne europeni în acelaşi moment cu cea a lui von der Leyen.

După prezentarea, marţi, a noii echipe, toţi membrii acesteia vor fi audiaţi de Parlamentul European (PE) din 30 septembrie la 8 octombrie. În trecut, pretendenţi audiaţi de către eurodeputaţi au fost respinşi.

Or, în noua Comisie, anumite nominalizări au provocat scrâşniri din dinţi.

Astfel, Goulard are în continuare probleme în justiţie, în cadrul dosarului angajărilor fictive de asistenţi de eurodeputaţi ale Partidului francez MoDem (centru).

Dosarul său este închis la nivelul serviciilor administrative ale PE, însă justiţia franceză, dar şi Oficiul european de luptă împotriva fraudei (OLAF), un organism independent, continuă să ancheteze.

Olaf examinează, de asemenea, cazul polonezului desemnat, Janusz Wojciechowski, cu privire la ”presupuse nereguli cu privire la rambursarea unor cheltuieli de călătorie” pe când era eurodeputat.

În privinţa româncei desemnate, Rovana Plumb, ea a fost acuzată că a redactat o decizie guvernamentală în favoarea unei companii apropiate fostului om puternic de stânga din ţara sa, Liviu Dragnea, încarcerat din mai.

După audieri, noul Executiv de la Bruxelles urmează să treacă de votul de învestire, la 22 octombrie, în sesiune plenară la Strasbourg (Franţa).

Sursa : news.ro

Poliţişti nord-irandezi care dezamorsau un dispozitiv exploziv la Londonderry, atacaţi cu cocteiluri Molotov de către ti... Patru morţi într-un atac armat în oraşul olandez Dordrecht, într-o ”dramă familială”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius Borg Høiby
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x