Antena Căutare

Trupe chineze la frontiera Hong Kongului, Trump se implică şi leagă criza de negocierile comerciale

O adunare a forţelor de ordine chineze a fost observată joi, de către un jurnalist AFP, la câţiva kilometri de frontiera Hong Kongului, iar preşedintele american Donald Trump a îndemnat Beijingul să acţioneze ”cu umanitate” faţă de manifestaţii în fosta colonie britanică, relatează AFP.

O adunare a forţelor de ordine chineze a fost observată joi, de către un jurnalist AFP, la câţiva kilometri de frontiera Hong Kongului, iar preşedintele american Donald Trump a îndemnat Beijingul să acţioneze ”cu umanitate” faţă de manifestaţii în fosta colonie britanică, relatează AFP.

După două luni de agitaţie la Hong Kong împotriva Executivului favorabil Beijingului, bărbaţi în uniformă erau comasaţi pe un stadion, la Shenzhen, o metropolă situată la porţile teritoriului autonom. Un reporter AFP a văzut, de asemenea, camioane şi blindate de transport de trupe.

Bărbaţii, care par să facă parte din poliţia militară, defilau agitând steaguri roşii sau se antrenau pe jos, în timp ce alţii circulau în afara stadionului pe motocicletă, situat la mai puţin de şapte kilometri de frontieră.

The Chinese military, believing in the intel and these videos, have set in place a comprehensive military operation targeting the situation in .

Articolul continuă după reclamă

— Alexandre Krauss (@AlexandreKrausz)

Motivul prezenţei lor la stadion era necunoscut, însă Beijingul a lăsat să planeze în ultimele zile spectrul unei intervenţii în vederea restabilirii ordinii în fosta colonie, iar presa de la Beijing a difuzat înregistrări video în care apar convoaie militare ce se îndreaptă către Shenzhen.

Poliţia militară, însărcinată cu menţinerea ordinii, se află în subordinea Comisiei Militare Centrale (CMC), un organ condus de către preşedintele Xi Jinping în persoană.

În faţa riscului unei intervenţii, preşedintele american a exercitat presiuni asupra Chinei, legând cele două dosare fierbinţi - diplomatic (criza de la Hong kong) şi economic (negocierile comerciale).

..deferral to December. It actually helps China more than us, but will be reciprocated. Millions of jobs are being lost in China to other non-Tariffed countries. Thousands of companies are leaving. Of course China wants to make a deal. Let them work humanely with Hong Kong first!

— Donald J. Trump (@realDonaldTrump)

”În China, milioane de locuri de muncă dispar pentru a se duce în ţări care nu sunt supuse taxelor vamale. Mii de întreprinderi părăsesc ţara. Bineînţeles că China vrea să încheie un acord (cu Statele Unite). Să lucreze cu umanitate cu Hong Kongul mai întâi”, a avertizat el.

”ÎNTÂLNIRE ÎN PERSOANĂ”

La scurt timp după aceea, în alt mesaj postat pe Twitter, pe alt ton, el a dat asigurări că preşedintele chinez Xi Jinping ar putea să dea dovadă de această umanitate, sugerând în trecere o ”întâlnire în persoană”.

”N-am nicio îndoială că, dacă preşedintele Xi vrea să rezolve rapid şi cu umanitate problema la Hong Kong, el o poate face”, a apreciat Trump, după care a adăugat ”întâlnire în persoană?”, părând să se adreseze în mod direct liderului chinez.

I know President Xi of China very well. He is a great leader who very much has the respect of his people. He is also a good man in a “tough business.” I have ZERO doubt that if President Xi wants to quickly and humanely solve the Hong Kong problem, he can do it. Personal meeting?

— Donald J. Trump (@realDonaldTrump)

Anterior, un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane a îndemnat beijingul ”să respecte înaltul grad de autonomie” a fostei colonii britanice.

”Statele Unite îndeamnă ferm beijingul să-şi respecte angajamentele din declaraţia comună chinezo-britanică, pentru a permite Hong Kongului să exercite un grad înalt de autonomie”, a subliniat el într-o declaraţie transmisă AFP - primul avertisment clar şi detaliat adresat Beijingului.

Declaraţia chinezo-britanică don 1984 încadrează retocedarea Hong kongului, care a avut loc în 1997. Ea stipluează că regiunea beneficiază de ”un grad înalt de autonomie, mai puţin în domeniile afacerilor externe şi apărării” şi de propriul sistem judiciar, legislativ şi executiv.

”ACTE CVASITERORISTE”

Franţa, prin vocea ministrului său de Externe Jean-Yves Le Drian, s-a declarat miercuri ”profund ataşată respectării integrale” a garanţiilor oferite prin acest statut de autonomie Hong Kongului.

Aceste declaraţii intervin după ce China a crescut un un nivel avertismentele în urma unor incidente, marţi, cărora le-au fost victime doi dintre cetăţenii săi.

”Condamnăm cu cea mai mare fermitate aceste acte cvasiteroriste”, a declarat, citat într-un comunicat Xu Luying, un purtător de cuvânt al Biroului Afacerilor Hong Kongului şi Macao în cadrul Guvernului chinez.

Marţi, doi chinezi de pe continent au fost bătuţi, în a cincea zi a unei mobilizări fără precedent pe aeroportul de la Hong Kong, unde traficul a fost extrem de perturbat.

Aceasta era a doua oară, săptămâna aceasta, când China asimila manifestaţiile ”terorismului”.

Mişcarea în favoarea democraţiei, în care milioane de persoane au ieşit în stardă, a început în iunie de la respingerea unui proiect de lege local care autoriza extrădările către China. Ea şi-a extins în mod considerabil revendicările, denunţând un recul al libertăţilor şi amestecul regimului comunist.

Sursa : news.ro

Noul împărat Naruhito îşi exprimă ”remuşcările profunde” la comemorarea sfârşitului războiului prin capitularea Japoniei... Administraţia neozeelandeză îşi cere scuze după publicarea unei scrisori a atacatorului de la Christchurch...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în Sicilia
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x