Antena Căutare

Un avion vintage B-17 s-a prăbuşit în încercarea de a ateriza de urgenţă în Connecticut; şapte oameni şi-au pierdut viaţa

Un avion B-17, care data din Al Doilea Război Mondial, s-a prăbuşit miercuri, în timp ce încerca să aterizeze de urgenţă pe un aeroport din Hartford, Connecticut, iar şapte oameni dintre cei 13 aflaţi la bord şi-au pierdut viaţa, transmite Reuters.

Un avion B-17, care data din Al Doilea Război Mondial, s-a prăbuşit miercuri, în timp ce încerca să aterizeze de urgenţă pe un aeroport din Hartford, Connecticut, iar şapte oameni dintre cei 13 aflaţi la bord şi-au pierdut viaţa, transmite Reuters.

Avionul s-a prăbuşit şi a ars, iar aeroportul a fost închis timp de mai multe ore, potrivit autorităţilor.

Avionul Boeing B-17 Flying Fortress decolase miercuri dimineaţa de pe Bradley International Airport, iar echipajul a contactat turnul de control cinci minute mai târziu, pentru a raporta o problemă, a declarat Jennifer Homendy, membră a Comisiei pentru Siguranţa Transporturilor Naţionale, într-o conferinţă de presă.

În timpul încercării de a ateriza pe aeroport, avionul a lovit stâlpii din apropierea unei piste şi a traversat o zonă acoperită cu iarbă şi o pistă, înainte de a lovi o staţie de degivrare, a anunţat Homendy, a cărei agenţie a trimis o echipă formată din 10 persoane pentru a investiga accidentul.

Articolul continuă după reclamă

Echipe de salvare de la mai multe agenţii de salvare au venit la locul accidentului.

Şapte persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte şase, inclusiv un muncitor de la staţia de degivrare, au fost tratate pentru răni uşoare şi până la critice, a declarat James Rovella, comisar al Departamentului pentru Servicii de Urgenţă şi Protecţie Publică, în conferinţa de presă.

În total, la bord se aflau 13 persoane, dintre care trei membri ai echipajului, a spus Rovella.

Numele persoanelor decedate nu au fost făcute publice, deocamdată. Toate victimele erau adulte.

Una dintre persoanele aflate la bord a deschis o uşă de urgenţă şi i-a ajutat pe ceilalţi să iasă.

”În timpul zilelor următoare veţi auzi despre unele eforturi eroice ale unor persoane aflate în interiorul sau în apropierea avionului, a spus Rovella.

Avionul era operat de Collings Foundation din Massachusetts, care se ocupă de conservarea şi prezentarea publică a istoriei automobilelor şi avioanelor.

Avionul vintage era unul dintre cele 18 avioane B-17 care mai sunt în stare de funcţionare în Statele Unite.

Sursa : news.ro

Coreea de Nord a confirmat testarea unui nou tip de rachetă balistică, lansată de pe mare şi capabilă să transporte o ar... Imagini ca de război! Un bombardier american s-a prăbușit pe aeroport! Șapte persoane au murit | VIDEO...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Misterul zborurilor blocate în SUA. Autoritățile spun că nu a fost un atac cibernetic. Ce nu se leagă în explicațiile oficiale
Misterul zborurilor blocate în SUA. Autoritățile spun că nu a fost un atac cibernetic. Ce nu se leagă în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce s-a întâmplat
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x