Antena Căutare

Vehiculul ca armă pentru terorism nu este o premieră! Al-Qaida şi Statul Islamic le cer recruţilor să folosească orice e disponibil

Folosirea unui vehicul ca armă pentru terorism nu este o premieră în Occident: două atacuri în numele jihadului, care au avut ca ţinte militari, au avut loc recent, relatează AFP

Folosirea unui vehicul ca armă pentru terorism nu este o premieră în Occident: două atacuri în numele jihadului, care au avut ca ţinte militari, au avut loc recent, relatează AFP

În mai 2013, doi londonezi de origine nigeriană l-au călcat cu maşina pe tânărul soldat Lee Rigby la Londra, înainte de a-l ucide cu lovituri de cuţit.

Într-o filmare făcută imediat după agresiune, unul dintre criminali a declarat că a vrut să răzbune “musulmanii ucişi de militarii britanici”. În cursul procesului său, bărbatul, tată a şase copii, a spus că era în “misiune”, în calitate de “soldat al lui Allah” şi “în război împotriva Marii Britanii”. El a invocat Legea Talionului.

Câteva luni mai târziu, în octombrie 2014, un canadian în vârstă de 25 de ani convertit recent la jihadism a călcat, la volanul maşinii sale, trei militari. El l-a ucis pe unul şi l-a rănit pe un al doilea, pe marginea unei şosele dintr-o suburbie a Montrealului. Prins de poliţie după o urmărire, agresorul a ieşit din vehicul cu un cuţit în mână, înainte de a fi ucis. Tânărul, care se despărţise de soţie, voia să meargă în Siria pentru a se alătura teroriştilor.

Articolul continuă după reclamă

De mai mulţi ani, Al-Qaida şi Statul Islamic le cer recruţilor şi voluntarilor lor să treacă la fapte fără a aştepta ordine precise, fără a fi organizaţi sau susţinuţi.

Trecerea la fapte în mod izolat, cu orice armă disponibilă - acesta a fost ordinul dat în septembrie 2014 de Abou Mohammed Al-Adnani, purtător de cuvânt oficial al organizaţiei jihadiste ISIS.

Într-un mesaj audio difuzat de mediile jihadiste, sirianul le-a cerut celor pe care îi numeşte “soldaţi ai Califatului” să atace ţinte prin orice mijloace. “Ridicaţi-vă, credincioşilor, şi apăraţi-vă statul, începând din locul unde locuiţi, indiferent unde ar fi acesta”, a declarat el.

“Dacă nu puteţi să detonaţi o bombă sau să trageţi un glonţ, descurcaţi-vă pentru a vă afla singuri cu un necredincios francez sau americani şi zdrobiţi-i craniul cu o piatră, ucideţi-l cu lovituri de cuţit, călcaţi-l cu maşina”, a adăugat el.

În urmă cu o lună, pe 13 iunie, Larossi Abballa a folosit un simplu cuţit pentru a ucide un poliţist şi pe soţia acestuia, la domiciliul lor din apropiere de Paris, într-un atac revendicat de Statul Islamic.

Departamentul antiterorism al Parchetului din Paris a fost însărcinat cu ancheta privind atacul de la Nisa, unde un camion a intrat joi noapte în mulţimea strânsă pentru a vedea focurile de artificii pe celebra Promenade des Anglais.

La bordul camionului de 25 de tone au fost găsite grenade şi armament greu. Surse apropiate anchetei, citate de Le Parisien, spun că şoferul camionului a tras de mai multe ori cu arma, înainte de a fi ucis de forţele de ordine.

Cel puţin 80 de persoane, printre care şi copii, şi-au pierdut viaţa, iar alţi peste 100 de oameni au fost răniţi în urma atacului.

Atentat la Nisa: Liderii lumii condamnă atacul terorist comis de Ziua Națională a Franței... Mărturiile supraviețuitorilor din infernul de la Nisa. Oamenii sunt în stare de șoc...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Misterul zborurilor blocate în SUA. Autoritățile spun că nu a fost un atac cibernetic. Ce nu se leagă în explicațiile oficiale
Misterul zborurilor blocate în SUA. Autoritățile spun că nu a fost un atac cibernetic. Ce nu se leagă în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce s-a întâmplat
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x