Antena Căutare

Viitorul avion de luptă franco-german trece de o nouă etapă decisivă

Deputaţii germani au validat miercuri proiectul viitorului avion de luptă european, menit să înlocuiască Rafale şi Eurofighter şi să dea o nouă dinamică Europei Apărării, însă cu anumite condiţii, relatează AFP.

După mai multe luni de rivalităţi politico-industriale între Germania şi Franţa, membrii Comisiei Bugetului din Bundestag au dat undă verde deblocării unor credite bugetare în valoare de 77 de milioane de euro, în vederea lansării primei mari etape acestui proiect franco-german căruia i s-a alăturat Spania.

Această sumă urmează să permită finanţarea - egală - de către Franţa şi Germania a unor studii în vederea construirii până în 2026 a unui exemplar de demonstaţie al avionului de luptă european de nouă generaţie - intitulat ”New Generation Fighter” (NGF).

Sumele în joc sunt limitate faţă de anvelopa globală a programului, însă etapa votului de miercuri era esenţială, iar un vot negativ ar fi însemnat punerea întregului proiect în discuţie.

RETICENŢE

Articolul continuă după reclamă

Potrivit mai multor surse parlamentare, dispozitivul provoacă însă reticenţe.

”O vom face pentru că nu vrem să deteriorăm relaţiile franco-germane şi asta chiar înaintea venirii preşedintelui francez Emmanuel Macron în weekend în Germania, la Conferinţa Securităţii de la Munchen”, a declarat înainte vot raportorul proiectului în Comisia Bugetului, Rainer Brandl.

Însă aleşii germani, care se tem că partenerii industriali francezi ar putea fi prea dominatori în proiect, au impus condiţii din capul locului.

Ei vor mai ales ca alt proiect militar franco-german de anvergură - programul tancului ”Main Ground Combat System” (MGCS), în care lideri urmează să fie germanii - să avanseze în acelaşi ritm ca cel al avionului viitorului.

DASSAULT, THALES ŞI AIRBUS

”Programul avionului de vânătoare, pilotat de francezi, avansează rapid, iar al tancului este în urmă”, a decriptat un parlamentar german sub protecţia anonimatului.

Este vorba despre dificultăţi ale industriaşilor germani din sectorul armamentului în a se pune de acord între ei asupra împărţirii ”tortului”.

Deputaţii au cerut de asemena garanţii ca interesele întreprinderilor germane din sectorul tehnologiilor să fie avute mai bine în vedere în dezvoltarea proiectului.

Avionul, care urmează să intre în acţiune în 2040, este capodopera Programului Sistemul de Luptă Aeriană al Viitorului (SCAF) care include de asemenea drone şi viitoare rachete de croazieră.

Votul de miercuri deschide calea anunţării contractelor industriaşilor implicaţi în proiect, şi anume Dassault, Airbus sau Thales. Şi relansează astfel unprogram care bătea pasul pe loc.

”LUMINI VERZI”

Ministrul francez al Armatelor Florence Parly şi-a exprimat satisfacţia cu privire la această ”etapă crucială”. ”Luminile sunt pe verde în dezvoltarea unui prototip al unui avion de lută care va zbura în 2026”, a scris pe Twitter ministrul, care a exercitat presiuni asupra partenerilor germani la 5 februarie la Strasbourg.

Parisul şi Berlinul au ”responsabilitatea” de a ”construi această Europă a Apărării”, pleda ea, subliniind că votul deputaţilor în Bundestag are să trimită un ”semnal politic puternic”. ”O cooperare între egali nu înseamnă o cooperare fără pilot”, avertiza ea totodată.

Proiectul a trecut deja un obstacol în decembrie, odată cu încheierea unui acord între producătorii de motoare francez Safran şi german MTU cu privire la repartizarea industrială a lucrărilor de dezvoltare a motorului viitorului avion.

Într-o primă fază, Safran urmează să fie pilotul, iar MTU principalul partener, înaintea creării ”până la sfârşitul lui 2021” a unei societăţi comune cu cote 50/50.

În urma repartizării sarcinilor între Safran şi MTU, mai mulţi actori germani, inclusiv membri ai Bundestagului, au încercat să revină asupra acestui acord în favoarea lor.

”În spatele numelui barbar SCAF se ascunde proiectul care condiţionează viitorul aeronauticii de luptă franceze şi europene şi totodată afirmarea unei politici de apărare în vederea unei consolidări a securităţii continentului”, sublinia recent adjunctul directorului Institutului pentru Relaţii Internaţionale Startegice (IRIS) Jean-Pierre Maulny.

Subiectul urmează să fie abordat la Conferinţa Securităţii de la Munchen de către Macron, care tocmai a propus ca europenii - şi anume germanii - să se asocieze forţei nucleare franceze de disuasiune, de exemplu, participând la exerciţii.

Sursa : news.ro

Ursula von der Leyen, în centrul suspiciunilor într-o afacere cu consultanţi la Ministerul german al Apărării, audiată î... Violență la metrou, după ce o femeie beată criță a scuipat un bărbat pe față! Imagini tulburătoare! „Te sparg!” - Video...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius Borg Høiby
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x