Antena Căutare

Zeci de mii de elevi și-au întrerupt cursurile și au ieșit în stradă să protesteze! Care este MOTIVUL

Zeci de mii de elevi și-au întrerupt cursurile și au ieșit în stradă pentru a-și striga nemulțumirile și pentru a trage un semnal de alarmă autorităților.

Zeci de mii de elevi și-au întrerupt cursurile și au ieșit în stradă pentru a-și striga nemulțumirile și pentru a trage un semnal de alarmă autorităților.

Mobilizarea a început pe rețelele de socializare și este așteptat ca un nou protest al elevilor să aibă loc în cursul zilei de sâmbătă, 17 februarie.

Întreruperea cursurilor a început la ora locală 10.00 din Statele Unite şi urma să dureze 17 minut, însă în numeroase şcoli, elevii au depăşit această durată.

Zeci de mii de elevi americani şi-au întrerupt miercuri orele pentru a-i cere preşedintelui Donald Trump măsuri concrete împotriva armelor de foc, prin slogauri precum ”Protejaţi-ne viitorul, nu armele de foc”

Articolul continuă după reclamă

Zeci de mii de elevi și-au întrerupt cursurile și au ieșit în stradă să protesteze! Care este MOTIVUL

De la New Yorl la Los Angeles şi de la Chicago la Houston, aceşti adolescenţi şi-au pregătit minuţios pancarte şi au repetat sloganuri în vederea acestui eveniment intitulat "National School Walkout". Pentru mulţi dintre ei este prima manifestaţie.

Sute de elevi de la colegii şi licee s-au adunat în faţa Casei Albe, la Washington. ”Rugăciunile nu sunt de ajuns”, au strigat adresându-se preşedintelui.

Această mobilizare în întreaga ţară vizează de asemenea să aducă un omagiu victimelor unui masacru comis cu o puşcă semiautomată într-un liceu din Florida, la o lună de la dramă.

Întreruperea cursurilor a început la ora locală 10.00 şi urma să dureze 17 minute - câte un minut pentru fiecare dintre cel 17 persoane ucise prin împuşcare pe 14 februarie la Parkland.

Zeci de mii de elevi și-au întrerupt cursurile și au ieșit în stradă să protesteze! Care este MOTIVUL

Însă, în numeroase şcoli, elevii au depăşit această durată.

Prin intermediul unui grup nou format în districtul său şcolar, Alexander Bove, un liceean în vârstă de 18 ani, a acţionat timp de trei săptămâni pentru a-şi mobiliza colegii din liceul său din Bethesda, în statul Maryland.

”Gândurile şi rugăciunile nu opresc gloanţele” armelor de foc, proclama un panou agitat de o adolescentă. Unii tineri s-au aşezat, cu mâinile la ochi, o evocare a unor adolescenţi ucişi în Florida.

Peste 30.000 de oameni sunt ucişi pe an, în Statele Unite, în incidente implicând arme de foc.

Elevii au făcut mobilizarea pe rețelele de socializare prin cuvinte de ordine ca #Enough (Ajunge) şi #NeverAgain (Nu se va mai repeta niciodată) pe reţele de socializare.

Elevii americani au prevăzut să se întâlnească din nou sâmbătă, pe 24 martie, la o mare adunare împotriva armelor de foc, la Washington, dar şi în alte zeci de mari oraşe americane.

Sursa: news.ro

Celebrul om de televiziune Jim Bowen s-a stins din viață la 80 de ani, din cauza unui accident vascular cerebral!... Imagini revoltătoare! Un bărbat se amuză copios, în timp ce forțează un copil de trei ani să fumeze (VIDEO)...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în Sicilia
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai și trebuiau dați înapoi
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x