Antena Căutare

Descoperire de ULTIMĂ ORĂ despre Uranus! Motivul pentru care a devenit cea mai „ciudată” planetă

Planeta Uranus a fost lovită de un obiect masiv, de aproximativ două ori mai mare decât Pământul, ceea ce a făcut-o să se incline în timpul formării sistemului solar, în urmă cu patru miliarde de ani.

Planeta Uranus a fost lovită de un obiect masiv, de aproximativ două ori mai mare decât Pământul, ceea ce a făcut-o să se incline în timpul formării sistemului solar, în urmă cu patru miliarde de ani.

Această coliziune a avut un impact asupra evoluției planetei Uranus – ceea ce ar explica temperaturile extreme de mici, potrivit unui nou sudiu.

Astronomii de la Universitatea Durham au condus o echipă internațională de experți pentru a investiga felul în care Uranus a ajuns să fie înclinată pe orbită și ce consecințe ar fi avut impactul uriaș asupra evoțuliei acestei planete.

Această echipă a efectuat simulări pe computere cu rezoluție înaltă asupra mai multor coliziuni majore ale planetei uriașe, pentru a încerca să afle cum a evoluat Uranus.

Articolul continuă după reclamă

Studiul lor confirmă o cercetare anterioară potrivit căreia poziția înclinată a planetei Uranus a fost cauzată de o coliziune cu un obiect masiv – cel mai probabil o protoplanetă tânără, format din piatră și gheață.

Prin aceste simulări a mai fost dezvoltată o teorie conform căreia materialele rezultate din impact ar fi format o „carapace subțire” în apropiere de marginea stratului de gheață al planetei, „capturând” căldura emanată din miezul acestei planete. Această „capturare” a căldurii interne ar putea ajuta la explicarea temperaturilor extrem de scăzute din atmosfera planetei Uranus – de minus 216 grade Celsius.

Jacob Kegerreis, principalul autor al acestui studiu, un doctor și un cercetător la Institute for Computational Cosmology din cadrul Universității Durham, a declarat: „Rezultatele studiului nostrum confirmă că, cel mai probabil, tânăra planetă Uranus a fost implicată într-o coliziune puternică cu un obiect ce avea o masă de două ori mai mare decât cea a Pământului, dacă nu mai mare, înclinând-o pe o parte și declanșând procesele care aua vut loc pentru a se forma planet ape care o știm astăzi”.

Acel corp ceresc ar fi lovit Uranus razant, potrivit simulărilor, deoarece planeta și-a păstrat în mare parte atmosfera – în urma unei coliziuni extrem de violente, planeta s-ar fi îndepărtat cu viteză mare în spațiu.

Formarea inelelor și lunilor pe care le are Uranus ar putea fi explicate tot prin această coliziune, potrivit cercetătorilor, întrucât în urma impactului ar fi fost aruncate piatră și gheață în orbita planetei. Piatra și gheața s-ar fi putut amesteca apoi pentru a forma sateliții interni ai planetei și ar fi putut modifica rotația oricăror luni care obitau deja în jurul lui Uranus.

Simulările au mai arătat că impactul ar fi putut genera gheață topită și bulgări de piatră în interiorul planetei – ceea ce ar putea explica înclinarea câmpului magnetic al planetei Uranus.

Majoritatea planetelor se învârt pe o axă aproape perpendiculară pe planul eliptic, însă axa lui Uranus este aproape paralelă cu ecliptica. Câmpul magnetic al lui Uranus nu este centrat în centrul planetei, ci, dimpotrivă, este înclinat cu aproape 60 de grade față de axa de rotație.

Râzi cu lacrimi! Cele mai tari glume după ieșirea lui Cristi Borcea din penitenciar! Ce a scris Mara Bănică pe Facebook:... Adevărul controversat despre IIsus Hristos: ”Folosea canabis ca să... facă miracole”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută în 1955
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce lingura pentru spaghete are o gaură în mijloc. Funcția surprinzătoare pe care puțini o cunosc
De ce lingura pentru spaghete are o gaură în mijloc. Funcția surprinzătoare pe care puțini o cunosc
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x