Cazul Elodia Ghinescu continuă să aprindă imaginația românilor, iar apariția unor fotografii pe rețelele de socializare, a început să agite din nou spiritele între cei care au urmărit cu atenție dispariția celebrei avocate.
De curând, un mesaj apărut pe o pagină de Facebook cu numele Elodiei Ghinescu și care a fost creată de către internauții cu un simț al umorului lugubru, i-a stârnit pe followeri, care s-au întrecut în comentarii mai mult decât amuzante.
Mesajul „Elodiei” este unul cât se poate de amuzant și creepy totodată. Cel/cea care administrează pagina respectivă a scris: „Gata, m-am întors din vacanță”.
Postările pe respectiva pagină a rețelei de socializare au strâns destule aprecieri, iar atunci când vine vorba despre starea civilă a „Elodiei”, lucrurile sunt foarte clare: „Într-o relație cu Cristian Cioacă”!