Antena Căutare

Amada, bebelușul născut din cei mai frumoși actori ai lumii. Eva Mendes și Ryan Gosling, părinți pentru a doua oară

Cuplul de actori Eva Mendes și Ryan Gosling au încă o fiică, după ce actrița a reușit să ascundă sarcina pe toată durata sa, așa cum procedase și cu prima sa sarcina în 2014 când li s-a născut primul copil, potrivit site-ul de informații despre viața celebrităților TMZ citat de agenția France Presse (AFP).

Cuplul de actori Eva Mendes și Ryan Gosling au încă o fiică, după ce actrița a reușit să ascundă sarcina pe toată durata sa, așa cum procedase și cu prima sa sarcina în 2014 când li s-a născut primul copil, potrivit site-ul de informații despre viața celebrităților TMZ citat de agenția France Presse (AFP).

Eva Mendes, 42 de ani, a dat naștere micuței Amada pe 29 aprilie, la Santa Monica, în apropiere de Los Angeles, precizează TMZ. Purtătorii de cuvânt ai celor două vedete nu au răspuns solicitarilor de detalii din partea AFP. Cei doi părinți, aflați printre cele mai renumite staruri de la Hollywood, mai aveau o fiică, Esmeralda, născută la sfârșitul anului 2014. Aceasta este a doua oara când Eva Mendes, de origine cubaneză, dar născută în Florida, reușește să-și ascundă sarcina nearătându-se gravidă în public.

O poveste de dragoste ca în filme

Realizatorul, actorul și muzicianul de 35 de ani Ryan Gosling a cunoscut-o pe soția sa pe platourile de filmare pentru pelicula "The place beyond the pines" lansată în 2013, unde ei au interpretat un cuplu cu un copil.

Articolul continuă după reclamă

Eva Mendes face parte dintre actrițele latino-americane cele mai distribuite în filmele americane, cele mai importante roluri din cariera sa de până acum avându-le în peliculele "We Own the Night" de James Gray, "Holy Motors" de Leos Carax și "2 Fast, 2 Furious" de John Singleton.

Ryan Gosling, născut în Canada și prezent constant pe lista celor mai sexy bărbați de pe planetă, a jucat în "Blue Valentine" (2010) și a devenit unul dintre cei mai râvniți actori de către regizori după performanțele sale din filmele "Drive" (2011) și "Crazy, Stupid, Love", scrie Agerpres.

El a întruchipat un bancher de investiții arogant în 2015 în filmul "The Big Short" și a jucat în comedia polițistă "Nice Guys", mai amintește AFP.

Bagi o fisa și scoți o avere! Primul BANCOMAT cu monede si LINGOURI din aur - FOTO... Acest șarpe URIAȘ stătea nemișcat și îi privea. Prada nu a avut nicio șansă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Obiecte misterioase în formă de meduză, surprinse pe cer în mai multe orașe din SUA. Ce explicație au specialiștii
Obiecte misterioase în formă de meduză, surprinse pe cer în mai multe orașe din SUA. Ce explicație au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ploaia de stele Leonide revine pe cerul României. Când poate fi observat fenomenul spectaculos din noiembrie 2026
Ploaia de stele Leonide revine pe cerul României. Când poate fi observat fenomenul spectaculos din noiembrie 2026
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x