Antena Căutare

Anunţul care pune lumea pe gânduri! Specialiştii încep să trimită oameni pe LUNĂ: "Peste 100 de persoane ar putea trăi acolo până în 2040"

Aproximativ 100 de oameni ar putea trăi pe Lună până în 2040, a declarat vineri un expert de la Agenția Spațială Europeană (ESA), potrivit căruia acest număr ar putea ajunge la 1.000 de persoane în jurul anului 2050

Aproximativ 100 de oameni ar putea trăi pe Lună până în 2040, a declarat vineri un expert de la Agenția Spațială Europeană (ESA), potrivit căruia acest număr ar putea ajunge la 1.000 de persoane în jurul anului 2050

Să presupunem că ne aflăm în anul 2040. Aproximativ 100 de oameni trăiesc pe Lună, topind gheață pentru a-și procura apă, mâncând plante cultivate în sere amenajate pe scoarța lunară și practicând sporturi "zburătoare", profitând de gravitația slabă a satelitului natural al Terrei.

Deși pare un scenariu științifico-fantastic, anumiți experți, precum Bernard Foing, un cercetător care participă la programul "Moon Village" ("Satul lunar") demarat de ESA, consideră că acest obiectiv este realizabil.

Cu ocazia unui congres european dedicat științelor planetare, organizat la Riga (Letonia) în această săptămână, Bernard Foing a explicat pentru AFP că în acest ritm, după părerea lui, oamenii ar putea să se mute în curând pe Lună.

Articolul continuă după reclamă

Până în 2030, ar putea fi amenajată o primă colonie umană pe Lună în care ar putea să trăiască șase pionieri ai cuceririi spațiului (cercetători, tehnicieni și ingineri), iar numărul lor ar putea să crească la 100 de persoane în anul 2040, a declarat Bernard Foing.

"În 2050, ar putea trăi 1.000 de persoane pe Lună" și apoi, acei oameni ar putea să înceapă să se gândească "să își aducă familiile" pe satelitul Terrei, a adăugat același expert.

Peste câteva decenii, "s-ar putea produce și primele nașteri ale unor copii pe Lună", a mai spus el, cu entuziasm.

În 2015, directorul ESA, Jan Woerner, a propus înlocuirea Stației Spațiale Internaționale (ISS), aflată pe orbita joasă a Terrei, cu un "sat lunar" ce ar putea fi locuit în permanență.

Simbol al cooperării internaționale în domeniul spațiului, ISS, îmbătrânită, va beneficia de finanțare până în 2024.

Deși mai mulți oameni de știință și anumite companii private și-au exprimat deja interesul față de conceptul "Moon Village", politicienii nu s-au declarat deocamdată seduși de această idee.

"Este foarte frustrant (...) Marii lideri ai lumii nu și-au arătat încă interesul", a recunoscut fizicianul Vidvuds Beldavs de la Universitatea de Stat din Letonia, care militează pentru o explorare comună a Lunii.

Ce lipsește pentru ca proiectul să fie demarat? "Să reușim să demonstrăm că o activitate industrială pe Lună este posibilă, că (...) mari piețe pot să apară", a adăugat același cercetător.

O viață dură

Luna posedă mai multe tipuri de posibile resurse. Bazaltul, o rocă vulcanică, ar putea fi utilizată ca materie primă pentru a fabrica sateliți cu ajutorul unor imprimante 3D și care ar putea fi lansați de pe Lună, la costuri mult mai mici față de cele aferente lansărilor de pe Terra, unde gravitația este mult mai puternică, a subliniat profesorul Beldavs.

Heliu 3, un izotop rar pe planeta noastră, dar comun pe Lună, ar putea fi utilizat, în teorie, pentru a genera energie pentru Terra.

Ținta principală a cercetătorilor este aceea de a putea să exploateze apa lunară, rămasă captivă în gheața existentă în apropiere de cei doi poli ai Lunii.

Apa poate fi separată în hidrogen și oxigen, două gaze care explodează atunci când sunt amestecate în anumite concentrații moleculare și care ar putea alimenta motoarele viitoarelor rachete.

"Pentru a ajunge pe orbita terestră (...) este de 40 de ori mai ieftin să pleci de pe Lună decât de pe Terra, pentru că planeta noastră are o gravitație cu care trebuie să te lupți pentru a o învinge", a explicat Bernard Foing.

Experții afirmă că proiectul de colonizare a Lunii va depinde de colaborarea dintre agențiile spațiale naționale și sectorul privat, care ar putea profita astfel de comercializarea resurselor lunare.

Însă experții și au emis și un avertisment pentru aceia care visează să se mute pe Marte sau pe Lună: viața va fi "dură", a subliniat cercetătoarea în fizică Christiane Heinicke, care a petrecut un an închisă într-un dom din Hawaii, în cadrul unui proiect de simulare a mediului marțian.

"Acolo lipsește complet vegetația. Tot ce poți vedea sunt roci, regolite (straturi de praf) și un cer diferit", a declarat ea pentru AFP.

"Fiind în interiorul unui habitaclu sau în interiorul unui costum de protecție înseamnă că nu vei putea niciodată să simți cu adevărat Luna sau planeta pe care te afli. Nu poți să simți vântul (dacă există astfel de fenomene, așa cum se întâmplă pe Marte, n.r.). Nu vei simți Soarele pe pielea ta. Și nu vei putea niciodată să scapi de colegii tăi", a adăugat aceeași cercetătoare.

Însă Bernard Foing nu se lasă descurajat. El speră să viziteze viitorul "sat lunar" în jurul anului 2040.

Varianta bihoreană a piesei „Despacito” face deja furori în toată lumea! Și sună mai bine decât originalul!... TESTUL care a ISTERIZAT rețelele sociale! Ce rezervor se UMPLE primul? E simplu, dar puțini știu să facă analiza corectă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mister în spațiu! Un obiect accelerează neobișnuit prin Sistemul Solar. Ipoteza surprinzătoare a cercetătorilor și reacția NASA
Mister în spațiu! Un obiect accelerează neobișnuit prin Sistemul Solar. Ipoteza surprinzătoare a cercetătorilor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Au cumpărat o casă construită în 1896 și au descoperit un secret ascuns sub covor. Ce au găsit i-a lăsat fără cuvinte
Au cumpărat o casă construită în 1896 și au descoperit un secret ascuns sub covor. Ce au găsit i-a lăsat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x