Dacă în mod normal nunta este unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa oricărui om, bărbatul din povestea de mai jos a transformat totul într-o răzbunare!
După ce toţi invitaţii au ajuns la restaurant, mirele a propus un joc: a rugat pe toată lumea să ridice farfuriile de pe masă şi să vadă dacă au o bulină roşie pe spatele acestora. Cei care au acest semn au fost îndemnaţi să se ridice în picioare.
Opt bărbaţi au fost “vizaţi” de mire, care a luat microfonul şi a arătat către aceştia cu degetul spunând: “Ei sunt cei care s-au culcat cu soţia mea de când ne-am logodit”!
Aşa cum era de aşteptat, invitaţii au fost şocaţi de dezvăluirea mirelui, care a anulat căsătoria şi a părăsit restaurantul.