Antena Căutare

Două prietene au aflat că soții lor le-au înșelat, iar reacția lor a fost total neașteptată! Cum s-au răzbunat. „Ne-am luat rochiile de mireasă și…”

Două prietene din Statele Unite ale Americii au aflat că soții lor le-au înșelat, iar reacția lor a fost cu totul neașteptată. Femeile au venit cu o idee incredibilă pentru a-și recăpăta fericirea, dând altă semnificație rochiilor de mireasă pe care le-au purtat.

Două prietene din Statele Unite ale Americii au aflat că soții lor le-au înșelat, iar reacția lor a fost cu totul neașteptată. Femeile au venit cu o idee incredibilă pentru a-și recăpăta fericirea, dând altă semnificație rochiilor de mireasă pe care le-au purtat.

Julie Frug, în vârstă de 46 de ani, și Sarah Kralowski, în vârstă de 33 de ani, din Illinois, respectiv Michigan, s-au cunoscut în 2012, la coaforul celei din urmă. Cele două au devenit repede prietene.

Ambele au aflat că soții lor le-au înșelat și au ales să divorțeze, în 2017. Într-o seară, cele două au discutat despre ce ar putea face cu rochiile lor de mireasă și au venit cu ideea de a crea o pagină de Instagram pe care să publice fotografii cu ele făcând lucruri amuzante, purtând rochiile.

Două prietene au aflat că soții lor le-au înșelat, iar reacția lor a fost total neașteptată! Cum s-au răzbunat. „Ne-am luat rochiile de mireasă și…”

Articolul continuă după reclamă

În unele dintre aceste imagini, cele două prietene apar îmbrăcate în rochiile de mireasă stând acasă, ori aflându-se în grădină sau chiar pe stradă.

„Rochia mea de mireasă era una banală, de aproximativ 650 de lire sterline, dar cea a lui Sarah era o rochie de vis, Vera Wang”, a spus Julie.

Recent, cele două pritene s-au fotografiat distrându-se într-un parc, purtând rochiile de mireasă.

Două prietene au aflat că soții lor le-au înșelat, iar reacția lor a fost total neașteptată! Cum s-au răzbunat. „Ne-am luat rochiile de mireasă și…”

„Prea mulți oameni permit ca teama de a divorța să le afecteze viața. Odată cu divorțul, ei permit ca în viețile lor să intre un sentiment de rușine ori de eșec. Să creem amintiri noi cu rochiile noastre de mireasă ne-a ajutat enorm. De fiecare dată când le îmbrăcăm, începem să chicotim, amintindu-ne doar de lucrurile amuzante pe care le-am făcut purtându-le”, a spus Sarah.

„Noi ne-am recâștigat fericirea după ce am trecut prin iad, făcând lucruri amuzante îmbrăcate în rochiile de mireasă. Așa că sperăm să inspirăm și alți oameni care se găsesc în situații similare”, a adăugat ea.

Un ministru din România, filmat într-o ipostază inedită! A împins o mașină blocată în noroi - Video... Campanie internaţională de strângere de fonduri pentru salvarea frescei bisericii de lemn de la Urşi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Toată lumea a auzit de Salvador Dalí, dar puțini știu de românul Victor Brauner. Cine a fost artistul care a fascinat Parisul
Toată lumea a auzit de Salvador Dalí, dar puțini știu de românul Victor Brauner. Cine a fost artistul care a...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Anthropic dezvăluie că inteligența artificială Claude poate „visa”. Ce se întâmplă cu memoria sa atunci când nu este utilizată
Anthropic dezvăluie că inteligența artificială Claude poate „visa”. Ce se întâmplă cu memoria sa atunci...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x