Antena Căutare

A fost furat din brațele mamei și înapoiat după 2 ani. Cinci decenii mai târziu, a aflat că nu este copilul lor

La 55 de ani, un bărbat a aflat că oamenii care l-au crescut nu sunt părinții săi biologici. cu 55 de ani în urmă, bărbatul, atunci bebeluș, fusese răpit din spital. Doi ani mai târziu, a fost înapoiat părinților săi. Doar că nu a ajuns la familia în care se născuse!

bebelus, furat

La 55 de ani, un bărbat a aflat că oamenii care l-au crescut nu sunt părinții săi biologici. cu 55 de ani în urmă, bărbatul, atunci bebeluș, fusese răpit din spital. Doi ani mai târziu, a fost înapoiat părinților săi. Doar că nu a ajuns la familia în care se născuse!

Paul Fronczak a avut o copilărie tumultoasă. Avea 10 ani când a găsit câteva articole de ziar din care a aflat că fusese răpit imediat după naștere. Dora și Chester, părinții lui, i-au povestit că o femeie deghizată în asistentă medicală l-a smuls din brațele mamei, când avea doar o zi, în aprilie 1964.

A fost smuls din brațele mamei sale

Incidentul a iscat o isterie în rândul oamenilor din Chicago. Aproape 200.000 de oameni s-au mobilizat și au ajutat la căutarea bebelușului, dar fără succes. Apoi, doi ani mai târziu, un bebeluș care corespundea semnalmentelor lui Paul a fost găsit abandonat într-un centru comercial din New Jersey.

Articolul continuă după reclamă

În anii '60, FBI-ul nu avea nicio modalitate de a stabili cu exactitate că bebelușul era chiar Paul, dar au hotărât să îl înapoieze părinților îndurerați.

A fost furat din brațele mamei și înapoiat după 2 ani. Cinci decenii mai târziu, a aflat că nu este copilul lor

Pe măsură ce creștea, Paul devenea din ce în ce mai suspicios

Într-un final, a reușit să îi convingă pe Dora și Chester să se facă un test ADN. Rezultatele au fost incontestabile: Paul nu era copilul lor biologic.

A angajat o echipă de detectivi particulari pentru a-l ajuta să afle adevărul. Așa, a aflat că numele lui real era Jack Rosenthal și că era cu 6 luni mai în vârstă decât știa. Părinții lui biologici erau o femeie alcoolică și un tată bolnav, veteran de război.

Acum, viața lui Paul are un nou scop. Bărbatul își dedică fiecare minut liber găsirii copilului biologic al lui Chester și Dora, oamenii care l-au crescut și iubit toată viața lui, crezând că este bebelușul lor furat.

În drum spre altar, o mireasă a început să urle fără oprire. A ajuns de urgență la spital, unde medicii au făcut o desco... Video. O cățelușă cere cu disperare ajutor pentru a-și salva puiul lovit de mașină! O mamă în adevăratul sens al cuvântu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Lacul misterios din Grecia care rămâne cald tot anul. Se află lângă Atena, iar adâncimea lui nu este cunoscută pe deplin
Lacul misterios din Grecia care rămâne cald tot anul. Se află lângă Atena, iar adâncimea lui nu este cunoscută...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O legumă exotică va apărea în grădinile românilor! Cum arată, ce gust are și de când vor putea fi cumpărate răsadurile
O legumă exotică va apărea în grădinile românilor! Cum arată, ce gust are și de când vor putea fi cumpărate...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x