Antena Căutare

Când Charlie Chaplin l-a întâlnit pe Albert Einstein, istoria s-a scris din doar două replici! Ce și-au spus cei doi?

Când giganții din domenii precum știință, literatură sau arte se întâlnesc, se presupune că doar lucruri mărețe se întâmplă.

Întâmplarea a rămas în istorie

Când giganții din domenii precum știință, literatură sau arte se întâlnesc, se presupune că doar lucruri mărețe se întâmplă.

Ce s-a întâmplat mai exact atunci când Charlie Chaplin l-a întâlnit pe Albert Einstein?

Se aflau la un dineu. Einstein, cu energia specifică unui om de știință, s-a apucat să explice celor din jur noțiuni avansate de fizică și matematică.

GALERIE FOTO. Povestea ”Vagabondului” lui Charlie Chaplin. Cel mai iubit personaj din istorie a apărut dintr-o greșeală

Articolul continuă după reclamă

Când cei doi s-au întâlnit la respectivul eveniment, un dialog incredibil a avut loc.

Evenimentul s-a petrecut în anul 1931

„Ceea ce admir cel mai mult la arta ta este faptul că este universală. Nu trebuie să spui nici măcar un cuvânt, dar totuși lumea te înțelege” (Einstein)

„E adevărat, dar faima ta este și mai mare: lumea te admiră, chiar dacă nu înțelege nimic din ceea ce spui”, a fost replica memorabilă a legendarului actor.

Povestea picioarelor de balerină! De la pasiune la efort, de la albul imaculat la cel sângeriu: Nimeni, niciodată, n-a r... Îţi place să petreci non stop? Zodiile care ştiu să se distreze cel mai bine...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Adevărul din spatele morții Prințului Philip. Boala secretă care l-a măcinat ani întregi pe soțul Reginei Elisabeta a II-a
Adevărul din spatele morții Prințului Philip. Boala secretă care l-a măcinat ani întregi pe soțul Reginei...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Creatura țepoasă descoperită în mare. Ce e specia care i-a uimit pe cercetători
Creatura țepoasă descoperită în mare. Ce e specia care i-a uimit pe cercetători
Marjorie de Sousa rămâne internată în spital. Care este starea de sănătate a vedetei în prezent
Marjorie de Sousa rămâne internată în spital. Care este starea de sănătate a vedetei în prezent Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai importantă persoană
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
În Venezuela, trei luni de salariu minim nu valorează nici măcar un dolar. „Rafturile pot fi pline, dar banii nu ajung”
În Venezuela, trei luni de salariu minim nu valorează nici măcar un dolar. „Rafturile pot fi pline, dar banii nu... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Președintele Nicușor Dan tocmai a promulgat legea! Închisoare pe viață pentru cine face asta!
Președintele Nicușor Dan tocmai a promulgat legea! Închisoare pe viață pentru cine face asta! BZI
4 date de naștere ale celor mai generoși oameni
4 date de naștere ale celor mai generoși oameni Jurnalul
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea împotriva femicidului
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea împotriva femicidului Kudika
Prima țară din Europa care nu mai vrea să fie in NATO. Președintele a anunțat referendum pentru iesirea din NATO
Prima țară din Europa care nu mai vrea să fie in NATO. Președintele a anunțat referendum pentru iesirea din NATO Redactia.ro
Moarte şocantă a unei fetiţe de 2 ani din Constanţa. Ce spun vecinii părinţilor:
Moarte şocantă a unei fetiţe de 2 ani din Constanţa. Ce spun vecinii părinţilor: "Ştiu de o mică neatenţie" Observator
Când și de ce e indicată testarea secrețiilor vaginale. Simptomele care nu trebuie ignorate
Când și de ce e indicată testarea secrețiilor vaginale. Simptomele care nu trebuie ignorate MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Mâncărimea picioarelor în sarcină. Tot ce trebuie să știi
Mâncărimea picioarelor în sarcină. Tot ce trebuie să știi DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Tartă cu rubarbă și aluat cu scorțișoară. Desert simplu și delicios, de sezon
Tartă cu rubarbă și aluat cu scorțișoară. Desert simplu și delicios, de sezon Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x