Antena Căutare

Ce a putut să facă o mamă, care călătorea cu avionul alături de bebelușul ei, pentru ceilalți pasageri. Gestul său s-a viralizat

O mamă care a călătorit împreună cu copilul ei, în vârstă de 4 luni a făcut un gest înduioșător pentru ceilalți pasageri. Cum a vrut să se asigure că micuța nu îi va deranja pe parcursul celor 10 ore de zbor.

Ce a putut să facă o mamă, care călătorea cu avionul alături de bebelușul ei, pentru ceilalți pasager. Gestul său s-a viralizat | Reddit

O mamă grijulie a topit inimile tuturor cu gestul ei. Aceasta a împărțit 200 de pungi cu bunătăți celorlalți pasageri din avion, în timpul unui zbor de 10 ore, în caz că bebelușul ei începea să plângă.

Femeia călătorea de la Seul, Coreea de Sud, către San Francisco, California, împreună cu copilul ei în vârstă de patru luni, când a decis să împartă pachetele, care conțineau un bilet, dopuri de urechi și o selecție de dulciuri, toate acestea în caz ca bebelușul ar fi început să plângă, transmite dailymail.co.uk.

Gestul mamei i-a înduioșat pe ceilalți pasageri. Ce au povestit cei prezenți în avion

Unul dintre pasagerii zborului, Dave Corona, a postat fotografii ale „gestului înduioșător” și a adăugat că nu a auzit nici măcar o dată un „țipăt” din partea copilului.

Articolul continuă după reclamă

„Bună, sunt Junwoo și am 4 luni”, scria pe bilețelul primit de călători. „Astăzi, merg în SUA cu mama și bunica mea pentru a-mi vedea mătușa. Sunt un pic emoționată și speriată pentru că este primul meu zbor, ceea ce înseamnă că s-ar putea să plâng sau să fac prea mult zgomot.

„Voi încerca să merg liniștită, deși nu pot promite nimic... Vă rog să mă scuzați. Așa că mama mea a pregătit o mică pungă cu bunătăți pentru tine! Sunt câteva bomboane și dopuri de urechi. Te rog să le folosești când e prea mult zgomot din cauza mea. Călătorie plăcută. Mulțumesc”, mai scria în mesajul adorabil.

În timp ce ideea proaspetei mămici a fost foarte bine primită de pasageri, mulți utilizatori de pe rețelele sociale s-au întrebat dacă ar fi fost necesar.

„A fost un gest frumos, dar cred că oamenii trebuie să fie mai înțelegători în timpul zborurilor și să nu îi facă pe părinți și pe copiii lor să se simtă atât de nepoftiți. Cu toții am fost copii la un moment dat în viață”, a scris o femeie.

„Acest lucru este pur și simplu trist. Nu ar fi trebuit să facă așa ceva. Noi, oamenii, ar trebui să o înțelegem”, a adăugat o alta.

Alții au spus, însă, că ar fi apreciat o astfel de mișcare. „Ce idee grozavă și inteligentă”, a scris cineva.

Vezi mai multe stiri externe în secţiunea de pe observatornews.ro

Românii din diaspora, ofertă incredibilă în online. Ce vând, după ce au votat în turul II înainte ca BEC să oprească ale... Care e adevăratul motiv pentru care părinții își agață în parbriz semnul cu "bebe la bord". Specialiștii au ex...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută în 1955
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce lingura pentru spaghete are o gaură în mijloc. Funcția surprinzătoare pe care puțini o cunosc
De ce lingura pentru spaghete are o gaură în mijloc. Funcția surprinzătoare pe care puțini o cunosc
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x