Antena Căutare

Cel mai mare secret al lui Eminescu. Mihai, fiul nerecunoscut al Eminului, născut din dragostea de-o vară!

A fost un poet genial, un amant pasional și un prieten de nădejde. Dincolo de aceste calități, Mihai Eminescu a avut și multe secrete, care i-au măcinat existența și care au ieșit la suprafață după multă vreme

A fost un poet genial, un amant pasional și un prieten de nădejde. Dincolo de aceste calități, Mihai Eminescu a avut și multe secrete, care i-au măcinat existența și care au ieșit la suprafață după multă vreme. Geniu neînțeles, poetul național a avut o viață personală foarte agitată. Iubitor de frumos din cale afară, Eminul nu se dădea niciodată înapoi atunci când venea vorba de o aventură amoroasă, mai ales dacă se afla în desele sale perioade de suferință sentimentală pricinuite de iubirile vieții lui. O astfel de aventură pare să-i fi adus pe lume singurul moștenitor, fapt nerecunoscut oficial, însă descoperit pe la începutul veacului trecut de un profesor din Botoșani și dezvăluit încă din acele vremuri.

Totul s-ar fi petrecut într-o vară toridă pe meleagurile Moldovei, în apropiere de Ipotești. Sosit în vacanță la casa părintească, Mihai s-a îndrăgostit până peste cap de fata morarului din satul Cucorăni, o localitate aflată la câțiva kilometri de Ipotești. Oamenii locului o descriau pe cea care-i căzuse cu tronc poetului drept o minune bălaie, aprigă și atât de drăgăstoasă de i-a sucit mințile lui Eminescu într-o clipă. Iubirea lor s-a consumat repede pentru că băiatul a plecat la școală, iar domnișoara a rămas în sat să-și ajute familia la muncile cotidiene, așa cum se obișnuia.

Numai că la nouă luni de la plecarea lui Mihai, femeia a dat naștere unui băiat pe care l-a chemat mai întâi Ilie. Între timp, copila morarului fusese măritată cu un pădurar din acele locuri, pe numele lui Ion Lăzăreanu, nume ce va fi luat și de micuțul adus pe lume la 19 iunie 1877 (conf. cert. naşt. nr 38/1877, primăria Cucorăni).

Dincolo de datele rămase în înscrisurile oficiale, lumea a vorbit mult despre acest subiect. Se bârfea pe la colțuri cum că Ion Lăzăreanu ar fi fost de acord să se însoare cu fata după ce tatăl lui Mihai Eminescu, căminarul Gheorghe Eminovici, îl asigurase că banii pentru întreținerea celui mic îi vor fi livrați cu regularitate, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că întreaga familie a poetului era la curent cu „nebunia de-o vară” a poetului.

Articolul continuă după reclamă

Indiciile continuă să se îmbine și atunci când Henrieta, sora lui Eminescu a ținut cu tot dinadinsul să-l boteze pe cel mic și să-l numească Mihai, după presupusul tată biologic al acestuia. Mai mult, cei care i-au studiat îndeaproape viața susțin că „luceafărul poeziei românești” nu și-ar fi lăsat băiatul în voia sorții și l-a vizitat în câteva rânduri, interesându-se chiar de situația școlară a micuțului. „Tatăl reclamantului stătea în căsuţa boierească Ichim; iar peste drum stătea boierul Eminovici. Bătrânul Lăzăreanu era paznicul acestei păduri. Între noi se amesteca adesea şi juca cu plăcere mingea-ţic Mihai Eminescu, sau cum îi ziceam noi copiii satului: Cuconaşul Mihai. Reclamantul era de 5-6 ani pe vremea aceea, pe la 1883 sau 1884, şi duduca Hanrieta, sora lui Eminescu venind să privească şi ea hârjoana noastră a tuturora, aducea de mânuţă pe fiul paznicului, reclamantul de azi, pe care îl dezmierda şi îl numea într-una Mihai, zicând că ea l-a botezat şi ea i-a dat numele Mihai, ca şi fratele ei”, citează scriitorul Ion Ionescu Bucovu în ”Confluenţe Literare”, din actele de la tribunalul Botoşani, prin care Ilie Lăzăreanu a primit oficial şi numele de Mihail dat de Henrieta.

Cei care i-au cunsoct pe cei doi au povestti că asemănarea dintre Mihai și fiul său era izbitoare: „Cunoscuţii lui spun că Mihail Lăzăreanu semăna destul de bine la ochi, la frunte şi la buze cu poetul, despre care le amintea tuturor cu mândrie că îi este tată, dar mai cu seamă îi semăna acestuia la fire, fiindcă ducea o existenţă meditativă, retrasă, fără prieteni, rămânând toată viaţa burlac”, precizează Cristian Petru Bălan. Fiul lui Eminescu a fost un simplu funcţionar fiscal şi a murit la Botoşani la vârsta de 67 de ani.

Două iubiri i-au murit în brațe, dar... Dragostea înseamnă să nu spui niciodată ''Îmi pare rău''! 45 de ani de la premie... Hrușcă și Fuego la români, dar în lume? "Wonderful Christmastime", cea mai ascultată melodie de Crăciun...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Obiect misterios, asemănător unei meduze, surprins pe cer lângă o bază militară din Alaska. A dispărut după câteva minute
Obiect misterios, asemănător unei meduze, surprins pe cer lângă o bază militară din Alaska. A dispărut după...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce este recomandat să pulverizezi oțet pe ochelarii de vedere. Trucul pe care puțini îl cunosc
De ce este recomandat să pulverizezi oțet pe ochelarii de vedere. Trucul pe care puțini îl cunosc
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x