Antena Căutare

CRĂCIUN 2017. Pe ale noastre le știm, dar care sunt tradițiile altora de sărbători? Americanii își decorează casele cu acadele, iar rușii se destind cu vodcă

În fiecare an, pe tot Globul, cuvântul ”Crăciun” aduce multă bucurie în sufletele creştinilor. Familia, decoraţiunile, cina de Crăciun, cadourile, bradul şi Moş Crăciun sunt familiare tuturor şi se înscriu în ritualul acestei sărbători, care este celebrată atât de catolici, cât şi de protestanţi şi de ortodocşi la aceeaşi dată – 25 decembrie. Cu toate acestea, anumite ţări păstrează şi anumite tradiţii specifice.

Marea Britanie

Pe parcursul întregii luni decembrie, englezii îşi trimit cărţi poştale cu urări tradiţionale, frumos decorate, pe care le afişează apoi în casele lor până în luna ianuarie. O altă tradiţie britanică constă în ”crakers” de Crăciun – bomboane mari din hârtie strălucitoare, care ascund mici cadouri şi o coroniţă care este spartă (”crack) în timpul cinei de Crăciun. Tot în Marea Britanie a debutat şi tradiţia ”Secret Santa”. Prin tragere la sorţi, fiecare membru al unei familii, dintr-un mediu profesional sau dintr-o comunitate devine un Moş Crăciun secret pentru o altă persoană, oferindu-i mici cadouri. În fiecare an, fundaţia When You Wish Upon A Star organizează în scopuri caritabile o cursă specială, iar participanţii sunt deghizaţi în Moş Crăciun.

Germania

Articolul continuă după reclamă

Germania este ţara din care provine tradiţia Crăciunului şi în care există cele mai bune pieţe de Crăciun din lume. Germanii sărbătoresc Crăciunul începând din 6 decembrie, odată cu Moş Nicolae, care vine să le aducă cadouri într-o sanie. Nemţii au şi o prăjitură tradiţională, ”casa vrăjitoarei”, ce include pastă de migdale, pască şi fructe confiate.

Portugalia

În Ajunul Crăciunului, toată lumea participă la ”slujba cocoşului” (”missa do galo”) şi fiecărui invitat la cină îi este oferită o portocală, în plus faţă de cadourile tradiţionale. În sobă sau în şemineu arde un trunchi de măslin sau de castan, iar toţi invitaţii mănâncă ”Bacahlau Cozido”, batog cu varză, cartofi şi ulei de măsline. Urmează apoi 13 tipuri de desert, simboluri ale lui Iisus şi cei 12 apostoli.

Catalonia (Spania)

În regiunea spaniolă Catalonia, pe 24 decembrie, ”la nocha buena”, seara de sărbătoare, este momentul în care regii-magi aduc cadouri copiilor. Nuga este cea mai apreciată prăjitură de întreaga familie.

Spania

Ce fac milioane de spanioli în seara de 22 decembrie? Urmăresc cu sufletul la gură numerele extrase la Loteria De Navidad, celebra şi extrem de populara loterie spaniolă de Crăciun. Fiecare participant are o şansă din şapte pentru a câştiga un mic premiu, însă lozul cel mare conţine unul dintre cele mai consistente premii din lume – 2,24 miliarde de euro. Această loterie de Crăciun – denumită şi ”Gordo de Navidad” şi ”Sorteo de Navidad” – este organizată în fiecare an din 1812.

Grecia

Cu ocazia Crăciunului, grecii îşi decorează casele cu o mică barcă, emblema lor naţională. Pe 24 decembrie, oamenii merg la slujbă şi apoi mănâncă fructe uscate. Pe 25 decembrie ei sărbătoresc şi ziua morţilor. Cu această ocazie, familiile merg la cimitir pentru a aduce omagii celor dispăruţi. Cadourile sunt aduse pe 1 ianuarie de sfântul Vasile.

Estonia

În fiecare an, de peste 350 de ani încoace, preşedintele estonian declară ”Armistiţiul de Crăciun”. Apoi, toată lumea merge la saună înainte de seara de Crăciun, când se mănâncă porc cu varză, pâine şi se bea bere. Apoi, pentru a îmbuna spiritele, se lasă mâncare pe masă şi foc în vatră până dimineaţă.

Polonia

În Polonia, se sărbătoreşte sfântul Andrei (Andrzejki) cu o zi înainte de prima duminică a Adventului. Unele familii continuă ritualuri tradiţionale, precum umplerea cu ceară a broaştei unei uşi sau punerea de paie sub faţa de masă. Copiii cântă colinde de Crăciun pe străzi, unde sunt amplasate iesle ale Mântuitorului, construite pentru a avea două etaje: unul pentru naşterea lui Iisus, altul pentru eroii naţionali.

Italia

În Italia, Crăciunul durează trei zile – din 24 decembrie până pe 26 decembrie. În această perioadă, italienii oferă dulciuri membrilor familiilor, dar şi vecinilor, colegilor şi prietenilor. Cadourile sunt aduse de Moş Crăciun, Bobo Natale sau Gesy Bambino. La Befana, o vrăjitoare emblematică, preia ştafeta pe 6 ianuarie – de sărbătoarea Regilor - şi vine să distribuie bomboane copiilor cuminţi şi bucăţi de cărbune celor ştrengari.

Suedia

Suedezii îşi decorează ferestrele cu sfeşnice multicolore. Pe 13 decembrie, de Sfânta Lucia, se defilează pe străzi şi se mănâncă Lussekatter, brioşe cu şofran. Sfânta Lucia este patroana luminii. Sunt organizate procesiuni, în timpul cărora participanţii, îmbrăcaţi în alb, ţin în mâini lumânări şi defilează în jurul şcolilor şi bisericilor. Potrivit legendei, sfânta Lucia purta pe cap o coroană de lumânări, care îi permitea să continue să îi hrănească pe creştinii ascunşi în catacombele Romei antice.

În seara de Crăciun, fiecare cadou este însoţit de un mic sonet sau o strofă în versuri – o veche tradiţie suedeză.

Japonia

În Japonia, rezidenţii nu celebrează Crăciunul, ci Anul Nou. Cu această ocazie, o masă foarte rafinată este organizată în casa şefului familiei. Ingredintele, alese cu mare atenţie, sunt în general următoarele: homar, vin de orez, pâine cu peşte, portocale, castane coapte. Mesele sunt decorate cu flori de crizanteme şi frunze de ferigă.

Canada

În Canada, are loc în fiecare an marea paradă de Crăciun, în timpul căreia copiii pot să se întâlnească cu Moş Crăciun, căruia îi scriu din timp foarte multe scrisori. În seara de Crăciun, canadienii păstrează lapte şi biscuiţi pentru Moş Crăciun, atunci când acesta trece pe la casele lor.

Rusia

În Rusia, Crăciunul e sărbătorit pe 7 ianuarie. Cu o zi înainte, oamenii merg la slujbă la biserică, apoi servesc o masă tradiţională, din care nu lipsesc gâsca umplută cu mere, votca şi ceaiul. Apoi, sunt lăsate firimituri de pâine pe masă, pe timpul nopţii, în memoria defuncţilor. Copiii primesc cadouri în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, care le sunt aduse de Moş Gerilă.

Statele Unite

Deşi Ziua Recunoştinţei (Thanksgiving) este cea mai importantă sărbătoare naţională în Statele Unite, Crăciunul are la rândul lui un loc extrem de important. Cu această ocazie, americanii îşi decorează casele şi cutiile pentru scrisori cu mici acadele în culorile alb şi roşu. Apoi, ei degustă o specialitate ancestrală, celebrul ”Egg Nog”, un lichior cu ouă bătute, scorţişoară şi nucşoară, simbol al convivialităţii.

Finlanda

În Finlanda, Crăciunul se celebrează de mai multe ori. Într-adevăr, înainte de data de 25 decembrie, tradiţia cere ca familiile, comunităţile religioase, sportive, companiile şi grupurile de prieteni să organizeze mici petreceri împreună. Finlandezii beau ”Glog”, un vin fiert tradiţional, aromat cu diverse condimente, iar tinerii dansează şi se distrează. De Crăciun, Moşul, venind din Laponia, trece pe la fiecare casă, cu sania trasă de reni, pentru a lăsa cadouri pentru copii.

Mexic

Din 16 până pe 24 decembrie, în sate, este organizată sărbătoarea Posada. Organizaţi în grupuri mici, sătenii trec de la o casă la alta pentru a cere ospitalitate. Este o modalitate de a recrea călătoria lui Iosif şi a Mariei din Nazareth până în Beetlem. În timpul festivităţilor, oamenii se roagă, reconstituie scena Naşterii Domnului, cântă, iar copiii sunt invitaţi să deşire celebrele ”pinata” cu lovituri de bâtă, pentru a mânca apoi dulciurile din interiorul acelor marionete.

Filipine

Filipine reprezintă una dintre cele mai însemnate ţări catolice din Asia. În fiecare dimineaţă, în cele nouă zile care preced Crăciunul, credincioşii celebrează mesa cocoşului, denumită astfel pentru că începe la ora 04.00. În fiecare seară, în faţa fiecărei case este aprins un ”parol”, un felinar în formă de stea, ce reaminteşte de David, care i-a ghidat pe regii-magi.

Irlanda

În Irlanda, Moş Crăciun primeşte o bere Guinness, un pahar de whisky sau pateu cu carne. Irlandezii au sărbătoarea în sânge: festivităţile încep în barurile locale încă din seara de 24 decembrie, până când se face ora pentru slujba de la miezul nopţii. Sărbătorile continuă până pe 26 decembrie inclusiv, care este la rândul ei o zi de sărbătoare - Stephen’s Day. Irlandezii petrec acea ultimă zi liberă luând cina în familie, asistând la curse hipice sau continuând distracţia în cluburi şi baruri.

Franţa

Celebra ruladă ”Bûche de Noël” (”Buturuga de Crăciun”) ar proveni din Franţa. Însă, timp de mai multe secole, francezii foloseau o altfel de buturugă, pe care nu o mâncau. Ei puneau o buturugă veritabilă în vatră, la întoarcerea de la slujba de la miezul nopţii, alături de resturile celei pe care au ars-o cu un an în urmă. Era o modalitate de a marca trecerea într-un nou an. Cenuşa acelei buturugi speciale era păstrată, adeseori presărată cu sare, vin, aghiasmă şi chiar miere – pentru a fi dispersată apoi în diverse locuri din gospodărie, pentru a apăra familia şi a-i aduce prosperitate. În schimb, celebra ruladă este o prăjitură delicioasă în forma unei buturugi tradiţionale, ornată cu mici decoraţiuni de Crăciun. Se spune că a fost preparată pentru prima dată de un cofetar francez la Paris în anul 1834.

Horoscopul zilei 24/12/2017. Gemenii vor fi răsfăţaţi şi vor primi multe surprize... Povestea lui Moș Crăciun. De unde a apărut legenda acestuia. Va veni și pe la voi în această seară?...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 20 noiembrie 2024. Melania și Laurențiu au ajuns la suma de 500 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 20 noiembrie 2024. Melania și Laurențiu au ajuns la suma de 500 de lei Miercuri, 20.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x