Ziua Crăciunului se bucură de o pregătire specială încă din ziua premergătoare acestei sărbători, numită Ajunul Crăciunului (24 decembrie). La sate, îndeosebi, sunt păstrate mult mai bine tradiţiile acesteia.
În Ajunul Crăciunului, gospodinele pregătesc covrigi, colaci (care, în tradiţia populară, trebuie să amintească de înfăşurarea unei mâini cu degetele întinse aparţinând Crăciunesei, care a ajutat-o pe Maica Domnului la naşterea pruncului şi căreia i-au fost tăiate mâinile). Colacii sunt pregătiţi pentru colindătorii care vor veni să ureze pe la casele gospodarilor. Covrigii sunt daţi colindătorilor copii, colăceii sunt pentru colindătorii mai numeroşi, iar colacii vor fi pentru flăcăi.
De asemenea, se pregătesc turtele, care se mai numesc şi ''scutecele Domnului'', amintind de cele care au fost folosite la naşterea Mântuitorului. Acestea sunt presărate din timp cu apă călduţă, cu zahăr pisat, amestecat cu nucă sau cu sămânţă de cânepă. În seara de Ajun, stăpâna casei merge în ''casa mare'', aşează pe masa de sub icoană o sticlă de vin roşu, la dreapta sticlei farfuria cu turte, o altă farfurie cu bob, perje (prune) fierte, iar în cele patru colţuri ale mesei câte un colac. Între cei din partea dreaptă se pune câte un fuior de cânepă despre care, spun unii, că ar fi barba lui Moş Crăciun, potrivit volumului ''Cartea de Crăciun'' de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997.
Împodobirea mesei din seara de Ajun diferă de la o zonă la alta, dar are în comun faptul că toate bucatele sunt de post. Nimeni dintre cei ai casei nu are voie să guste până ce preotul nu binecuvântează masa, nu gustă din felurile de mâncare şi nu cinsteşte un pahar cu vin. La plecare, părintele ia banii de sub faţa de masă, doi colăcei şi o parte din vinul din sticlă, iar dascălii poartă traistele de colaci.
Sfinţirea mesei de Ajun şi vestirea Naşterii Domnului este o datină veche îndeplinită de preoţi şi însoţitorii acestuia. În popor se spune că Ajunul Crăciunului presupune un post aspru pentru a avea noroc tot anul. E indicat chiar să se ajuneze până se iveşte prima stea de seară, care aminteşte de steaua observată de magii de la Răsărit. Până atunci nu trebuie să se mănânce nimic şi astfel omul va fi sănătos, va avea mult noroc şi va fi mai demn pentru Sfânta Împărtăşanie.
Există credinţa că în Ajunul Crăciunului cerurile se deschid şi de acest moment nu se pot bucura decât oamenii buni, iar cetele îngereşti pot fi auzite doar de cei curaţi la suflete. Deschiderea cerului permite oricărui creştin să îşi pună o dorinţă, care cu certitudine se va îndeplini.
În seara lui Ajun, stăpânii caselor au datoria să adune de prin sat toate lucrurile împrumutate pentru că locul lor este acasă. De asemenea, fetele nemăritate roagă mamele să-l determine pe preot să zăbovească un timp pe laiţă şi să mănânce câte ceva, ca astfel peţitorii lor să nu întârzie. Femeia care se ocupă de colacii pentru Crăciun se duce în grădină sau în livadă şi cu mâinile pline de aluat spune: ''măr, astfel rodnic să fii cum stă aluatul pe mâinile mele''. Alte gospodine, după ce dau pâinea în cuptor, nu uită imediat să spună: ''cum e cuptorul, lopata plină de pâine, aşa să fie copacii, pomii plini de poame''.
În pregătirea Ajunului Crăciunului sunt implicaţi şi copiii de toate vârstele, care, cu mult timp înainte, s-au pregătit pentru a umbla cu colindatul.
