Antena Căutare

Creatura eșuată pe o plajă din Asia i-a lăsat cu gura căscată pe localnici. Ce era și de ce au vrut toți să o pozeze

Turiștii și pescarii de pe o plajă din Thailanda au avut parte de o imagine dezolantă în timp ce făceau o plimbare. O balenă enormă, de 23 de metri, a eșuat foarte aproape de mal.

O balenă enormă, de 23 de metri, a eșuat foarte aproape de malul unei plaje din Thailanda | Profimediaimages.ro

Deși inițial nu au realizat ce fel de animal se află în apă pentru că poziția balenei era una ciudată, aceștia au încercat să o ajute, însă fără niciun rezultat.

Văzând acestea, ei au chemat specialiștii care au descoperit că animalul nu mai este în viață.

Experții au fost nevoiți să aducă un buldoexcavator pentru a transporta balena uriașă care cântărea mai mult de o tonă.

La examinări, veterinarii au descoperit că aceasta nu avea pic de hrană în sistemul digestiv.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Creatura bizară găsită pe un șantier de lucru. Cum au reacționat muncitorii când au auzit sunetele pe care le scoate

Faptul că animalului i-a fost greu să găsească surse pentru a se alimenta s-a văzut și în greutatea ei, susțin specialiștii, care au precizat că mamiferul era mai slab decât trebuia.

De asemenea, ei au explicat că al său cadavru a fost împins de curenți până la plaja unde a fost găsit.

De ce a murit balena Bryde

Chiar dacă are mai multe piste, Pimchanok Prajamkai, medic veterinar la Marine and Coastal Resources Research Center, a declarat că echipa sa nu a putut afla cum a murit animalul, dar va face tot posibilul pentru a determina cauza decesului.

Principalul motiv pentru care originea morții rămâne un mister este că majoritatea organelor interne ale balenei Bryde erau descompuse.

Citește și: Creatură bizară, cu față de om, descoperită de un pescar. Ce este și de ce a atras atenția

Cu toate acestea, echipa lui Pi a prelevat mostre din aripioarele balenei, astfel încât acestea să poată fi trimise pentru alte investigații la alte departamente de cercetare a vieții marine.

Restul corpului său va fi îngropat, iar oasele sale vor fi păstrate la un muzeu local.

E supranumit Hulk și mulți sunt uimiți de aspectul său. Cum arăta înainte să-și injecteze ulei și alcool în brațele uria... Ziua nu mai are 24 de ore. Pământul se învârte mai repede decât credeam. Ce au descoperit oamenii de știință...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Toată lumea a auzit de Salvador Dalí, dar puțini știu de românul Victor Brauner. Cine a fost artistul care a fascinat Parisul
Toată lumea a auzit de Salvador Dalí, dar puțini știu de românul Victor Brauner. Cine a fost artistul care a...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Anthropic dezvăluie că inteligența artificială Claude poate „visa”. Ce se întâmplă cu memoria sa atunci când nu este utilizată
Anthropic dezvăluie că inteligența artificială Claude poate „visa”. Ce se întâmplă cu memoria sa atunci...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x