Antena Căutare

Cum e asta?! Angajaţii unei Primării din România au cheltuit un miliard de lei, din banii de la buget, pe SMS-uri trimise la o emisiune TV

Angajaţii primăriei localităţii argeşene Bascov ar fi cheltuit aproape un miliard de lei vechi pentru sms-uri date de pe telefoanele de serviciu ca să susţină ansamblul local "Doina Bascovului" într-o competiţie tv, spune purtătorul de cuvânt al PNL Argeş, Gelu Tofan.

Angajaţii primăriei localităţii argeşene Bascov ar fi cheltuit aproape un miliard de lei vechi pentru sms-uri date de pe telefoanele de serviciu ca să susţină ansamblul local "Doina Bascovului" într-o competiţie tv, spune purtătorul de cuvânt al PNL Argeş, Gelu Tofan.

Mai multe ansambluri din ţară s-au duelat pentru premiul cel mare, între acestea numărându-se şi "Doina Bascovului", care a adunat peste 60.000 de voturi şi a învins ansamblul "Zestrea Budureştii” din Bihor şi "Doina Cârcinovului” de la Priboieni, scrie Jurnalul de Argeş.

Purtătorul de cuvânt al PNL Argeş, Gelu Tofan, spune că pentru sms-urile trimise de pe telefoanele de serviciu angajaţii Primăriei Bascov au cheltuit aproape un miliard de lei vechi, iar prima factură, în valoare de aproape 200 de milioane, pentru sms-urile trimise în semifinale cometiţiei, a ajuns deja la primărie.

În ultima şedinţă a Consiliului Local Bascov, mai mulţi consilieri locali s-au opus ca factura să fie plătită de la bugetul local.

Articolul continuă după reclamă

Conform presei locale, angajaţii Primăriei Bascov au trimis mesaje de pe telefoanele de serviciu pentru a vota ansamblul Doina Bascovului şi pentru fiecare persoană ar fi fost impusă o normă de trimis sms-uri, costul unui mesaj fiind de 25 de eurocenţi, iar în total s-ar fi strâns peste 60.000 de sms-uri.

Superstiții de 9 martie, Ziua Mucenicilor. Ziua în care este gonit înghețul și primim semne de la divinitate... Mulțumesc, mamă, de 8 martie. Cele mai frumoase melodii dedicate mamei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută în 1955
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x