Antena Căutare

Dacă acum ţi se pare rău, stai să citeşti rândurile astea. Iarna din România prin ochii autorilor latini: "Marea stă nemişcată, vitele pier, arama crapă de ger"

Ger năprasnic, drumuri blocate, viscol puternic şi nămeţi! Aşa arată România de mai bine de o săptămână. Ne minunăm, ne facem cruce, ne plângem, însă iernile de altădată erau şi mai aspre. O spun autorii latini din Antichitate care au descris amplu "primejdiosul" anotimp

Ger năprasnic, drumuri blocate, viscol puternic şi nămeţi! Aşa arată România de mai bine de o săptămână. Ne minunăm, ne facem cruce, ne plângem, însă iernile de altădată erau şi mai aspre. O spun autorii latini din Antichitate care au descris amplu "primejdiosul" anotimp

De departe, cele mai ample descrieri ale iernilor grele îi aparţin poetului Ovidius, exilat la începutul secolului I, la Tomis, pe ţărmul Mării Negre.

"Am călcat pe apă şi nu s-a udat piciorul!"

„Am văzut cum marea, cât este de mare, stă nemişcată din pricina îngheţului şi cum un acoperiş lunecos îi apasă apele care nu se mai pot mişca. Nu numai că am văzut, am călcat pe apă întărită şi nu s-a udat piciorul de apa mării. Pe unde merseseră corăbiile, mergi acum cu piciorul şi copita calului izbeşte undele încremenite de ger. Pe aceste noi poduri de gheaţă, pe sub care se scurge apa, boii sarmatici trag carele barbare. Corăbiile prinse de ger stau ca în marmură şi vâsla nu mai poate spinteca apele încremenite. Am văzut peşti stând prinşi în gheaţă. Unii din ei mai erau încă în viaţă”, relata poetul.

Articolul continuă după reclamă

OVIDIUS, ULUIT DE GERUL DIN ŢINUTURILE "BARBARILOR".

„De când mă aflu în Pont, de trei ori îngheţul a ţintuit pe loc Istrul, de trei ori valurile Mării Euxine au încremenit”, mărturisea poetul latin.

CRIVĂŢUL, MAI RĂU DECÂT ORICE!

Vânturile iernii suflau cu o putere distrugătoare, scria poetul exilat la Tomis. „Şi puterea crivăţului, când e dezlănţuit, este atât de mare, încât face una cu pământul turnurile şi duce departe acoperişurile pe care le smulge. Mă înconjoară sarmaţii, neam de oameni sălbatici, beşii şi geţii, nume atât de nedemne de a fi pomenite de talentul meu", mai scria Ovidius.

E VEŞNIC IARNĂ...

Şi poetul latin Vergilius a descris iernile cumplite din teritoriile de la gurile Dunării, stăpânite de geţi. „Cât vezi cu ochii se întinde pământul, care este de nerecunoscut din cauza nămeţilor de zăpadă şi a gheţii groase care se înalţă de şapte coţi. Acolo veşnic e iarnă. Veşnic suflă Caurii aducători de frig. Soarele niciodată nu-i în stare să împrăştie umbrele palide, nici când, dus de cai, se înalţă pe cer, nici când îşi scaldă în apa înroşită a oceanului carul lui grăbit să alunece în jos. Acolo, oriunde obiectele de aramă crapă de ger şi hainele îngheaţă pe trup”, scria Vergilius, în secolul I î. Hr., conform Adevărul.ro.

ANIMALELE PIER DE FRIG, IAR OAMENII FAC FAŢĂ CU GREU.

„Vitele pier. Boii, cu trupurile lor mari, încremenesc, acoperiţi de zăpadă, iar cerbii, strânşi grămadă, sunt ţintuiţi pe loc sub povara de nea proaspăt căzută”, scria Vergiliu.

Localnicii duceau o viaţă viaţa liniştită şi sigură în bordeie săpate adânc în pământ, informa poetul latin. „Adună trunchiuri de stejar şi ulmi întregi pe care îi rostogolesc pe vatră şi-i pun pe foc. Locuitorii petrec la joc lunga noapte de iarnă şi le face plăcere să prepare, din orz fermentat şi din fructe acre de sorb, o băutură ce seamănă cu vinul. Un asemenea neam de oameni neînfrânaţi sălăşluiesc sub cele şapte stele; sunt bătuţi de vântul de răsărit din munţii Râpei şi îşi acoperă trupurile cu blănuri galbene de animale”, scria poetul roman.

Un super model în Centrul Vechi al Capitalei. Adriana Lima filmează în România... La ce folosește acest obiect pe care îl găsești la orice încărcător de laptop? Sigur nu te-ai fi gândit la asta!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Au cumpărat o casă construită în 1896 și au descoperit un secret ascuns sub covor. Ce au găsit i-a lăsat fără cuvinte
Au cumpărat o casă construită în 1896 și au descoperit un secret ascuns sub covor. Ce au găsit i-a lăsat...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Lucrurile pe care ar trebui să le readucem în casele noastre înainte să dispară pentru totdeauna
Lucrurile pe care ar trebui să le readucem în casele noastre înainte să dispară pentru totdeauna
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x