Antena Căutare

Descoperire importantă! Două noi morminte pline cu vestigii antice, descoperite de arheologi în Egipt!

Monumentele Egiptului Antic continuă să-şi dezvăluie secretele. Autorităţile egiptene au prezentat o serie de vestigii arheologice, dar şi o mumie, descoperite în două morminte de acum 3.500 de ani, neexplorate până acum. Demnitarii de la Cairo au adus şi o veste bună pentru turişti.

Monumentele Egiptului Antic continuă să-şi dezvăluie secretele. Autorităţile egiptene au prezentat o serie de vestigii arheologice, dar şi o mumie, descoperite în două morminte de acum 3.500 de ani, neexplorate până acum. Demnitarii de la Cairo au adus şi o veste bună pentru turişti.

Cele două morminte, aflate la Luxor, au fost semnalate, în anii '90, de o cercetătoare germană dar, până acum, nimeni nu pătrunsese în camerele funerare. O misiune arheologică egipteană a început, acum câteva luni, săpăturile, iar rezultatele sunt remarcabile. Într-unul din morminte a fost găsită mumia unui demnitar, încă neidentificat, din timpul faraonului Tutmose, de acum 3.500 de ani.

Am găsit o mumie. Este în stare bună de conservare, aşezată în poziţia simplă a zeului Osiris, cam aşa ceva. Şi am mai găsit o mare cantitate de mobilier funerar.

Pe lângă mumie, cele două morminte conţin numeroase obiecte extrem de importante pentru oamenii de ştiinţă dar şi pentru toţi cei interesaţi de arta şi istoria Echiptului Antic.

„Am găsit un mare număr de obiecte, reprezentări funerare, numeroase figurine Ushabti, statui şi statuete, sarcofage şi mumia”, a declarat un arheolog.

Cercetările continuă şi, bineînţeles, mormintele nu pot fi vizitate încă. În schimb, un străvechi sanctuar din valea Nilului îşi va deschide, pentru prima dată, porţile pentru turişti. Lucrările de restaurare şi consolidare au început, aici, de mai bine de cinci decenii.

Deschidem pentru prima dată "Sfânta Sfintelor", sanctuarul principal al templului reginei Hatşepsut din Deir el-Bahari. O misiune poloneză a lucrat aici din 1961 şi a realizat foarte multe. A reuşit să încheie restaurarea sanctuarului principal.

Autorităţile egiptene îşi pun speranţa în vestigiile arheologice pentru a relansa turismul internaţional. Numărul vizitatorilor străini a scăzut serios pe fondul tulburărilor declanşate după revoluţia din 2011, care a înlăturat regimul lui Hosni Mubarak.

Horoscopul zilei 10/12/2017. Taurii pot primi o moștenire... Un avocat și un IT-ist cântă un colind care îți dă fiori! „Tot în frig şi foame, tot cu mâini întinse, ce-aţi făcut din ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl cunosc
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O nouă probă pentru Asia Express? Ce preparat neobișnuit a descoperit un român în Cambodgia: „Ați avea curaj să gustați?”
O nouă probă pentru Asia Express? Ce preparat neobișnuit a descoperit un român în Cambodgia: „Ați avea curaj...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x