Antena Căutare

Dovada că iubirea nu ţine cont de nimic! Femeia de 2, 5 metri şi-a găsit iubit. "Godzilla", aşa cum a fost poreclită, este în al nouălea cer. Cum arată bărbatul care i-a furat inima

Iubirea nu ţine cont de nimic, iar asta ne-o dovedeşte femeia de doi metri, denumită şi "Godzilla". A trecut prin numeroase traume din cauza complexului pe care îl are, dar într-un final femeia şi-a găsit sufletul pereche. Nici nu vă imaginaţi cum arată iubitul ei

Iubirea nu ţine cont de nimic, iar asta ne-o dovedeşte femeia de doi metri, denumită şi "Godzilla". A trecut prin numeroase traume din cauza complexului pe care îl are, dar într-un final femeia şi-a găsit sufletul pereche. Nici nu vă imaginaţi cum arată iubitul ei

Este poreclită "Godzilla" şi are 2,5 metri. O cheamă Aly Stosz și a trebuit să suporte toată viața ironiile celor din jur. Sătulă de umilirea cunoscuţilor, care o considerau un monstru, femeia şi-a acceptat soarta, iar acum se folosește de propriile ei slăbiciuni pentru a-i încuraja pe alții să se accepte așa cum sunt.

"Ironiile oamenilor despre viaţa mea m-au făcut să mă simt cu adevărat rău, pentru că sunt diferită. Când eram la şcoală, colegii îmi spuneau "Godzilla", ei îmi spuneau chiar şi "monstru". Iubesc să fiu înaltă din multe motive. Sunt puternică, pot ridica lucruri grele şi pot ajunge uşor la înălţime".

Aly a avut o copilărie grea, iar la un moment dat a intrat în depresie din cauza discriminării celor din jur. A încercat chiar să anime lumea cu puterea şi forţa pe care o are, dar asta până într-un moment.

„Ridicam un bărbat care cântărea 86 de kilograme, iar eu purtam tocuri. Suprafața era foarte lucioasă, iar eu am alunecat și mi-am rupt o gleznă. Am decis la acel moment să mă opresc."

Atât i-a trebuit. A decis să îşi schimbe viaţa şi să se apuce de sport. O turnură neașteptată a avut atunci loc în viaţa sa, fiindcă şi-a cunoscut alesul inimii. Este vorba despre Sean Webb, antrenorul său de fitness, pe care l-a cunoscut într-o pizzerie și care este mai scund decât ea cu 23 centimetri.

Ce se întâmplă dacă asculți muzică în timp ce mănânci ciocolată? Producătorii au început deja să schimbe totul!... Caii putere s-au transformat în caroserie valoare! Un BAROSAN din Brăila şi-a poleit bolidul cu AUR...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Lacul misterios din Grecia care rămâne cald tot anul. Se află lângă Atena, iar adâncimea lui nu este cunoscută pe deplin
Lacul misterios din Grecia care rămâne cald tot anul. Se află lângă Atena, iar adâncimea lui nu este cunoscută...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O legumă exotică va apărea în grădinile românilor! Cum arată, ce gust are și de când vor putea fi cumpărate răsadurile
O legumă exotică va apărea în grădinile românilor! Cum arată, ce gust are și de când vor putea fi cumpărate...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x