La 7 dimineața e în picioare. Cu șase - șapte măgăruși urcă 2.100 de metri, în patru ore, pe Chimborazo, cel mai înalt vârf din Ecuador. Taie paie, ajunge la o mină de gheață. O mărunțește, o îmbracă în hăinuțele de iarbă și o coboară jos, în La Răscruce de Vânturi, satul său. Pe fiecare bucată primește cinci dolari. Cine mai face asta în 2015? El, BALTAZAR USHCA, ultimul miner de gheață din Univers...
Preambul: Vârful lui Chimborazo este locul cel mai îndepărtat de pe suprafața Globului față de Centrul Pământuluiu - 6.384,4 km; și cel mai apropiat punct de pe Mapamond față de Soare...
Baltazar face asta de la 15 ani. Calcul: dacă recent a suflat în tortul cu cifrele 68 pe el, însemnează că are o rutină de o jumătate de secol. De atunci suie, la pas, muntele.Tatăl său se născuse albinos, ori, în tradiția moșilor din satul La Răscruce de Vânturi, de unde se trăgea, asta se traducea prin faptul că era fiul muntelui cu vârful plin de gheață. La facerea lumii, Atotputernicul așa lăsase Chimborazo: un vulcan ce se mai trezea din când în când, cu o înălțime pe la 6.268 de metri.
Tată lui s-a stins. Cei doi frați care-l ajutau - Juan și Gregorio - îl priviră, într-o bună zi, în ochi și îi glăsuiră că meseria asta nu mai are căutare. S-au tras jos, s-au apucat de construcții. Dar Baltazar, moșneagul de 68 de ani, se trezește, zilnic, la 7 dimineața. Frigul e pătrunzător, acolo, în sătucul de la 3.100 metri. Ia cei șase-șapte măgăruși și pleacă spre Ghețarul Carlos Pinto. Acolo e cea mai bună gheață din lume. Naturală, de la mama ei, dulce ca o ibovnică, nu făcută de mașinăriile americanilor. Asta este : ultimul miner de gheață din lume!
Gheață de la cinci kilometri deasupra mării
Suie! Pe la 4.000 metri taie paiele apărute în cale. Ajunge, după patru ore, la 5.220 m deasupra mării. Aici e viața lui! Aici e avuția lui! Gheața! Cu un târnăcop o sparge. Singur! El și muntele! O șlefuiește, o face dreptunghiulară. O mângîie cu palmele-i noduroase. Vorbește cu ea, o îmbracă în hăinuțele de iarbă. Asinii-s gata! Coboară! Vântul taie fața precum un ciob. El, mâna de om de 1,50 metri, descarcă bucățile. Pentru fiecare primește 5 dolari. Adică nimic. Ar putea părăsi afacerea asta păguboasă și riscantă. ”N-am carte, dar mi-am dat copiii și nepoții la școală. Cum să-mi las tradiția să piară? Acum 50 de ani, urcam 40 de oameni acolo, sus. Fiecare cu ”mina” lui. Azi am rămas doar eu și cu a mea. Aș vrea ca oamenii să urce, datinile să nu moară”. Zicând asta, îți arată o bucată de gheață: ”Gustă! E dulce!”
Parte din ea o pune la înghețată, parte o vinde barurilor din zonă. Câtă înghețată poate face, câtă înghețată poate mânca un om la trei kilometri deasupra mării, de câtă gheață poata avea nevoie un bar aflat în cel mai sărac loc din Univers? Americanii l-au tras în cadre, l-au pus în film. Bun, frumos, civilizat, scurt metraj de plâns. L-au cărat prin New York, i-au dat premii. Le-a mulțumit, dar ce să facă un ecuadorian cu casă de chirpici cu ele?
Pe Baltazar nu-l interesează, însă, banii. Sapă în port popular, cu pălărie panameză. Așa crede că-l mulțumește pe tatăl său, Albinosul, puiul lui Chimborazo, vulcanul cu cea mai dulce gheață din lume.
Imagini uimitoare: Ea e fost cea mai înaltă femeie din istorie! Aveai nevoie de o scară ca să o priveşti în ochi... Și-a comandat niște pui crocant, dar când s-a uitat în cutie era să facă INFARCT! Uite ce a DESCOPERIT!...
