Antena Căutare

Emoţionant! Datorită unui dispozitiv special a pronunţat primul lui cuvânt la 16 ani. Au izbucnit în lacrimi când au auzit ce a spus

James Walker suferă de o boală severă care nu i-a permis până la 16 ani să scoată nici un cuvânt.

James Walker suferă de o boală severă care nu i-a permis până la 16 ani să scoată nici un cuvânt.

Îi place rugby-ul şi muzica pop, dar nu aputut niciodată să cânte sau să strige din tribune. Băiatul suferă de sindromul Lennox-Gastaut şi care i-a provocat probleme de învăţare şi l-a împiedicat să meargă încă de când era mic.

Până recent, James nu a putut nici să vorbească

Articolul continuă după reclamă

Cum tehnologia a avansat, băiatul a primit un aparat care îl ajută să comunice cu familia şi prietenii pentru prima dată în viaţa lui. Este vorba despre un computer care are peste 60 de cuvinte în memorie şi care poate fi accesat cu ajutorul privirii. Adolescentul a învăţat să-şi folosească ochii ca şi cursor şi să construiască astfel fraze pentru a exprima ce simte şi ce doreşte.

Primul lucru pe care l-a spus acesta a fost "Bună, mamă!". "A fost atât de emoţionant că nu mă mai puteam opri din plâns", a spus femeia. Şi a continuat: "Este absolut minunat să-ţi auzi copilul vorbind pentru prima dată în viaţă, chiar dacă auzi o voce generată de computer".

Acestea sunt primele întrebări la care James a răspuns:

- Care a fost cel mai rău lucru când nu puteai vorbi?

- Nu mi-a plăcut deloc.

- Care este cel mai bun lucru de când poţi să comunici?

- Am experimentat ceva fantastic, la care nici nu mă puteam gândi până acum.

- Cum a fost să vorbeşti pentru prima dată?

- Amuzant

- Cum a fost să o vezi pe mama ta atât de emoţionată?

- Mi-a plăcut

- Cum a fost să vorbeşti cu sora şi prietenii tăi?

- Mi-a plăcut. A fost foarte frumos.

Grădinile zoologice umane, distracția preferată a celor albi! „Mami, mami! Uite un negru!”... S-a inventat jobul preferat al românilor! Ce trebuie să faci pentru 48.000 de lei? Ai curaj să te bagi?...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce să lipești un Post-it sub locul în care dai gaură cu bormașina. Trucul vechi care te scapă de mizerie
De ce să lipești un Post-it sub locul în care dai gaură cu bormașina. Trucul vechi care te scapă de mizerie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Obiceiul banal din bucătărie care îți încarcă factura la curent fără să știi. Ce să scoți din priză înainte să pleci de acasă
Obiceiul banal din bucătărie care îți încarcă factura la curent fără să știi. Ce să scoți din priză...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ultimele imagini cu generalul Dorin Ioniță în viață. Ce s-a întâmplat cu doar câteva ore înainte ca acesta să fie găsit mort
Ultimele imagini cu generalul Dorin Ioniță în viață. Ce s-a întâmplat cu doar câteva ore înainte ca acesta... Redactia.ro
Două nunți în politică: Nazare și șefa de cabinet a lui Bolojan se căsătoresc azi. Cine sunt partenerii lor
Două nunți în politică: Nazare și șefa de cabinet a lui Bolojan se căsătoresc azi. Cine sunt partenerii lor Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x